V-aţâţe ascunselea

Încerc statutul de fiţos: cafenea în mall, un chiller bun (curioşii pot întreba), ţigări aromate. Nu că aş fi programat să fie aşa, pur şi simplu frec menta între două consultaţii medicale…

Temă: ţâţe goale la tot pasul.

Cum anul ăsta primăvara a fost nerăbdătoare să vină şi să plece, iată-mă în plină vară încă din mai. Nu sunt şi nici nu voi fi vreodată vreun fan al căldurii din mai multe considerente: disconfort termic, disconfort olfactiv, disconfort vizual. Pe primele două vi le ofer virgine, de a treia mă ocup începând cu rândul următor.

Alo? Nu, greşeală!

Care n-ai avut ocazia să afli despre ultimele tendinţe de vorbit la telefon, ia şi află!

Partea cu forma de salut „bună” am lămurit-o acolo, aşă că aici mă pot ocupa de treburi mai sensibile, cum ar fi prenumele.

Prenumele nu este totuna cu pronumele şi cred că tocmai această condamnare la banalitate a condus la atribuirea unui nou rol prenumelui. Pentru o mai bună înţelegere a noului său rol voi reda un dialog relevant între doi cunoscuţi angajaţi dintr-o mutinaţională absolut necunoscută: Săndel şi Eleonor.

Săndel, având de rezolvat urgent o treabă, îl sună pe Eleonor deoarece, însuşi Eleonor, e cel care-l poate ajuta şi nimeni altcineva.