Poveşti Fericite!

Mamaie-mia, femeie blândă, neşcolită şi cu frică de Dumnezeu, nu avea grija satului pe cât avea, poate, satul grija ei. Tataie-miu, bărbat aprig, neşcolit şi cu grijă de Dumnezeu, nu avea frica satului pe cât avea, poate, satul frica lui. Ăştia mi-au fost bunicii şi acolo, în satul lor, am trăit fără griji şi fără frică cele mai frumoase ierni.

Tăuteştiul a fost pentru mine sinonimul libertăţii depline, întruchiparea poveştilor fantastice şi, mai mult decât orice, prima şi cea mai frumoasă casă pe care mi-o aduc aminte.  Deşi am avut privilegiul de-a mă naşte la oraş, norocul meu cel mai mare a fost de-a copilări la ţară.

Doamne, ce ierni am mai trăit… Citește în continuare

Trocuţa cu ler

Până mai ieri, România avea o sumedenie de probleme, una mai grea, mai gravă şi mai de nerezolvat decât alta. Azi nu mai are decât una. (Dacă v-aţi gândit la alegeri, n-am ce vă face… aşa e când eşti slugă: te doare capul de cine-ţi va fi stăpân!).

Marea, dificila şi omniprezenta problemă a românilor este (cel puţin până li s-or ofili brazii şi molizii în sufragerii) Fuego.

Nu există semidoct care să fi deprins „arta” scrierii şi să nu-şi fi găsit de treabă pe tema dată. Nu po’ să-ntorci capu-n on-line fără să nu dai de glumiţe cu, despre şi pentru Fuego. Nu subiectul lor mă deranjează (mă interesează soarta lui Fuego tot atât de mult pe cât îl interesează pe lazlo tocheş „ighen” înjurăturile mele grele la adresa lui), ci calitatea second-hand a acestor glumiţe Citește în continuare