Ş-o-ferim cu mic, cu mare

Conştientizând printr-a doi’şpea cât de greu mi-a fost să trec de-a opta şi aflând că m-aş fi putut opri încă de-atunci pentru a da de carnet, m-am cam ofticat. Din oftica mea şi din banii lu’ mama şi-a’ lu’ tata m-am apucat de şcoala de şoferie, şcoală pe care, spre oftica altora, am absolvit-o fix atunci când toată lumea credea că voi rămâne repetent.

Şofer fiind m-am orientat cumva şi-am devenit, după nici un an vechime, taximetrist pentru următorii cinci. N-aş vrea să mă umflu-n pene (deşi să tot fi făcut vreo douăzeci la viaţa mea), da’ manipulatu’ la covrig şi mestecatu-n mămăligă le-am cam învăţat la nivel de olimpiadă, motiv pentru care pot spune precum baba din „povestea poveştilor – sau a cui ştim noi” că ” pi un’i dracu’ culegi surceli, ieu am tăiet lemni” (bineînţeles, cu comparaţia şi cucofonia de rigoare). Cinci ani de şoferie şi de evaziune fiscală plus încă alţi cinci de şoferie şi-atât mă recomanda pentru Citește în continuare

Link ce-apuc

Latura mea antipatică s-a decis să scrie, iar latura mea simpatică, simpatică fiind, s-a decis s-o lase.

Antipatia mea antipatizează noua modă a publicării haotice a ţâşpe mii de linkuri pe majoritatea blogurilor, conturilor de facebook şi oriunde altundeva unde mediul on-line o permite. Virusul mărinimiei şi valul de altruism instituite în marea familie a internauţilor prin simpla şeruire a celor linkuri mă face să mă simt ca după revoluţie, în zilele în care tirurile cu ajutoare trăgeau în curtea şcolii pentru a împărţi ne-frăţeşte conserve, pături, haine (de parcă la revoluţie s-au fi pârjolit ogoarele, iar straiele şi oghialurile – lenjerii adica – s-ar fi pus pe foc…).

Bă nene/tanti… dacă eşti bucătar emerit şi-ţi faci blog, înţeleg să postezi poze şi/sau filmuleţe cu ce-ai gătit, da’ videoclipu’ cu shakira ce caută-n oală la tine? Sau aşa e reţeta la sarmale cu codiţe de vişinie împănate, trebe musai să dai din şolduri ca să alunece pe esofag?

Citește în continuare

Fesu’ şi progresu’

Din categoria „cotu şi pişcotu”, vă prezint o poveste aproape horror de la ultima mea experienţă la proba „shotu’ şi-mbătatu”.

Nefiind un practicant consecvent al golitului de pahare, sticle sau oricare alte recipiente aducătoare de alcool, părerea mea despre cine şi în ce fel se prezintă în crâşme poate fi socotită nulă sau, cu puţină indulgenţă, nefondată. Eu, cu toată indulgenţa, îmi permit în acest moment să îmi dau în petec, deci să vă relatez despre un biped deosebit. De prost!

Care v’a să zică, o să-l numesc Vasilică….

Aveam cam o oră de când, împreună cu vreo 4 prieteni/e, poposeam în crâşma pe care avea s-o viziteze Vasilică. Datorită mediei de vârstă ce nu depăşea la nivel de crâşmă două’ş’doi de ani coloritul vestimentar era foarte variat şi nu te puteai hotărî dacă eşti la bal-mascat, la horă, la nuntă sau Citește în continuare