Gelu, Glad şi Menumorut au fost şi ei cândva nişte oameni.
Ca tot omu’, au avut şi ei nevoi. Cea mai intimă dintre ele, odată produsă, a contribuit la dezvoltarea unui popor şi, inevitabil, la decăderea lui.
În vremuri grele şi greţoase când toată lumea învinuieşte pe toată lumea, nişte unii n-au avut altceva mai bun de făcut decât să meargă prin şcoli şi licee şi să întrebe generaţiile următoare ce părere au despre generaţiile trecute. Proaspăta generaţie de mândre şi flăcăi (adica fată şi coaie) a hotărât că hoaştele şi chiagii din căcatu’ ăla de carte (de istorie spun – pentru a nu spune zic aşa cum zice toată lumea când spune) n-au nicio legătură cu realitatea şi că e plictisitor în draci să înveţi despre ei.
Cea mai mare nemulţumire a progeniturilor nefericite lepădate de părinţii supremi ai zilelor noastre a fost cea legată de lipsa pozelor din cartea de istorie. Aş încerca să vă descriu gândurile profunde ale genialităţilor viitoare, dar mai bine vi le reproduc.
Întrebare: ce nu vă place la cartea de istorie?
Răspunsuri:
– habar n-am, nu mi-am cumpărat-o!;
– de-abia ieri am deschis-o… plm, cre’că nu ştiu ce să zic;
– vrăjeală frate! şi scrie numa’ prostii în ea, mangleală eftină;
– mie mi-a zis bă’eţii de la bloc că mori de foame cu istoria, deci pen’ ce s-o citesc?;
– comparativ cu efhaşemu şi stori e praf! să pună şi ei o poză cu ăla… ăla care s-a bătut cu ăia care erau mai mulţi decât el.. plm c-am uitat…
…….
În egală măsură cu lipsa pozelor, pe elevii şi elevele zilelor nostre îi deranjează maxim utilizarea unor termeni foarte greu de înţeles şi demodaţi. Probabil descrierile istorice ar trebui modificate în ton cu limbajul actual şi ar trebui să sune astfel: „Ştefan ăl mare a fost anunţat de un gagiu din gaşca lui că turcii vin cu gând de mardeală şi vor să le-o dea alor lui în mufă rău de tot. Fane nu s-a intimidat şi şi-a strâns tovărăşii cei mai şmecheri, le-a dat pulane şi săbii ninja la toţi şi au aşteptat cu durere-n mădular venirea luzărilor din istambul. Când ăia au ajuns, Ştefan şi ai lui le-au dat-o original la fizic şi aia a fost.”
Istoria în sine nu mai poate fi schimbată şi nici modul ei de expunere nu cred că ar trebui modificat. Dar ce te faci când istoria nu mai interesează pe nimeni şi exprimarea ei trebuie să decurgă la nivelul neinteresaţilor siliţi să o studieze? Realizarea unui astfel de compromis reprezintă primul pas spre uitarea istoriei şi spre decăderea spirituală a unui popor tot mai lipsit de identitate.
Cum oare ar putea sa fie altfel în epoca nudităţii explicite şi-a formelor fără fond? Cum să dai importanţă iobagilor, domnitorilor şi răzeşilor când tu nu poţi dormi de grija silicoanelor, scandalurilor şi-a senzaţionalului? Care e motivaţia de-a citi o carte când televizorul îţi oferă un întreg univers? De ce să-ţi iroseşti prezentul aflând despre trecut? De ce să te uiţi înapoi când tu eşti incapabil să priveşti înainte?
Viitorul este prezentul de mâine şi ziua de mâine nu sună deloc bine. Poate urmaşii urmaşilor acestor urmaşi ai urmaşilor lui Gelu, Glad şi Menumorut vor avea parte de cărţile de istorie pe care şi le doresc, pline de imagini, poze şi, de ce nu?, filmuleţe, dar asta nu va schimba cu nimic istoria, ci doar exprimarea ei.
Istoria pe care le-o oferim noi astăzi urmaşilor noştri nu e istoria pe care ne-am fi dorit s-o primim, indiferent că suntem sau nu interesaţi de ea, indiferent că vor fi sau nu preocupaţi de ea.