De ce nu fac femeile sex atunci când fac sex?

Nu m-aş fi gândit să mă gândesc la o asemenea chestiune dacă n-aş fi dat clic fără să gândesc. Îmi puteţi urma exemplul şi repeta imprudenţa dând clic aici: http://www.apropo.ro/news/util/de-ce-fac-femeile-sex-8036371 .

Atât autorii articolului, cât şi cei ai studiului invocat susţin că femeile sunt deosebite (în sensul de diferite şi mai puţin în sensul de speciale), doar că ei omit să numească şi termenul de comparaţie. Femeile-s deosebite faţă de tuşul de călimară, de tarodu’ de doi’şpe, de fotosinteza la ienupăr, de alfabetul morse sau, cum s-ar deranja logica să ne-o arate, de bărbaţi? După această descoperire nemaiîntâlnită – femeile sunt diferite de bărbaţi – autorii s-au simţit pe deplin îndreptăţiţi să abordeze teme de-a dreptul profunde, astfel încât, după cinci ani de studiu, au ajuns la concluzii e-xtra-or-di-na-re!!!

Nefiind altceva decât un ordinar, nu-mi permit altceva decât o exprimare ordinară, antitetică şi minim antipatică.

Femeile, aceste fiinţe diferite de bărbaţi, practică sexul din raţiuni total diferite de cele raţionale.

Femeile, aceste creaturi nebărbăteşti, nu (mai) fac sex doar pentru a face sex şi nici nu mai beau apă doar pentru că le-ar fi sete.

Femeile fac sex, dar nu fac sex pentru că:  Citește în continuare

Anunțuri

Te bună, generaţie în glumă!

În primii mei 4 ani de viaţă adunasem fix 4 ani de repaus intelectual.

Ameninţat de internarea pentru o boală încă necunoscută m-am hotârăt să mă bag la făcut sinapse. Dacă pe-atunci aveam voinţă şi posibilităţi nu prea, acum mi-a cam dispărut voinţa şi posibilităţile au rămas neschimbate.

Am început să grăiesc făcându-mi încălzirea cu niscaiva chestiuni lejere: apa, caca, mă chiş (pentru care-mi luam peste bot de mă chişam pe mine), muşi, poropopircăniţă. Pe măsură ce evoluam spre termeni mai dificili remarcam că Citește în continuare

Ori oringi, ori n-o lingi!

Mă oftic eu pe mine însumi că m-am lăsat ofticat ( a ţâşpea oară!) de rahatu’ ăsta de operator de telefonie numit oringi. Ca să nu mai spun că asta mă face să mă gândesc într-un mod bolnav la un număr de striptis cu femei impecabil de urâte!

Vă rog să priviţi acest text ca pe un număr de striptis cu cea mai urâtă femeie în rol unic şi principal, femeie care, dacă ar exista, nu s-ar putea numi altfel decât oringi.

Text-striptis:

Oringi are, cum-necum, câteva milioane de abonaţi lipsiţi total de simţ estetic, iar unul dintre ei mi-s eu (puteţi face donaţii la o adică, handicapat fiind, merit!). Eu, precum şi ceilalţi păcălici, primesc zilnic o traistă de mesaje prin care devin selectat, privilegiat, norocos, fericit şi nu mai ştiu cum DACĂ! Citește în continuare

Cancanlibertateaclick, hai şi şterge-mă un pic!

No, n-am cum să nu zic urât, n-am cum!

Pentru toate câcaturile de posturi teve (vezi otv, antena3, acasă ş.a.m.d.) şi pentru celelalte canale media de le zice radio (gen zu, kiss etc.) există un organ de control numit c.n.a. . Ca orice organ, cna-u are o funcţie, respectiv una de control şi de dat la palmă sau la fundu gol cu rigla sau cu prosoape ude. Bravo lui!

Pentru presa scrisă nu ştiu să existe vreun tartor… Păi n-ar trebui, din moment ce e al audio-Vizualului, ca consiliul sus-numit (îmi permit cacofonia) să pună mâna şi să mai şi citească ceva, Citește în continuare

Mândrie cu â din i

Cred că ştiţi deja povestea celor care citesc în timp ce se exercită fiziologic şi o altă destăinuire de acest fel v-ar determina să abandonaţi lectura ce urmează. Aşadar, n-am să vă spun ce şi cât am citit eu pe tron, ci doar că am făcut-o.

Mă simt obligat să menţionez că am mai citit şi-n alte condiţii şi-n alte spaţii, tocmai pentru a nu vă gândi că lectura are asupra mea un efect laxativ. Argumentul suprem îl reprezintă prezenţele mele la bibliotecă: deşi am fost doar de două ori (fără ca asta să se observe în cultura mea), niciodată nu mi-a venit să dau vreun pârţ, fie el cât de mic! Încă de la prima vizită m-am supus cu stricteţe normelor de conduită şi mi-aş fi văzut liniştit de lectură dacă unul dintre cititori ar fi avut supapa funcţională sau bunul-simţ să golească rezervorul înainte de a intra la culturalizare; am găsit totuşi puterea de a-i oferi clemenţă pentru pârţul involuntar deoarece, după cum spunea bunică-miu, e păcat să strici o covată de maţe pentru o băşină!

Volumul cărţilor lecturate de persoana mea mă încadrează mai degrabă la semianalfabeţi decât la culturalizaţi, fapt care nu mi-ar permite (într-o lume lipsită de pârţuri intelectuale) să critic scriiturile unor semeni de-ai mei, dar care nici nu mă poate împiedica să o fac. Deci, după cum puteţi observa mai jos, o voi face.

Trăim în epoca celor foarte mulţi care, deşi nu au nimic de spus, cred contrariul şi, prin urmare, se apucă de scris. Fie că reprezintă sarcină de servici, temă pentru acasă sau simplă exprimare democratică, multe (foarte multe) articole scrise pretutindeni şi de-aiurea în spaţiul carpato-danubiano-şimaieraceva promovează o nouă modă în rândul diacriticelor: mÎndria! Dacă băşicaţii ăia de la Academie au hotărât să se scrie „mÂndrie”, băşicaţii de pe veceuri şi băşinoşii din biblioteci s-au hotărÎt să  nu se supună şi astfel s-au format în România două grupuri de alfabetizaţi: românii şi romînii. Primii sunt ăia mai slabi de îngeri şi mai speriaţi de duritatea legilor lingvistice din România, iar ultimii sunt răzvrătiţii şi veşnic nemulţumiţii în raport cu orice regulă care are un caracter general.

E suficient să scrie morar (sau gÎdea) că rÎul curge şi muzica cÎntă pentru ca tot poporul zuist şi antenist (adica bun da’ rău şi sintezist) să-l mătrăşească pe burtosul „â” pe altarul modernităţii şi spiritului nesupus. Inutile ar fi orice comentarii pe tema alegerii şi promovării modelelor sociale, n-aş face altceva decât să îmi repet mie ceea ce deja ştiu şi vouă să vă aduc aminte că ştiu ceea ce ştiţi şi voi. Singurul efect al unor comentarii de dezaprobare pe tema dată ar putea stârni pârţuri docte din partea celor mÎndri, dar asta ar presupune ca ei să citească ceea ce scriu eu aici. Cum n-o fac, prezenţa unor gaze cu iz intelectual e exclusă.

Fără a tinde către valenţe filosofice constat că utilizarea lui „â” şi-a lui „î” se face după aceleaşi principii după care se utilizează şi marea masă a legilor din România: dacă îmi permit să fac ceva înseamnă că îmi permite legea; dacă fac altceva decât ceea ce-mi permite legea, e legea proastă; dacă legea e proastă şi nu-mi permite să fac ceea ce vreau trebuie schimbată, altfel unde mai e democraţia?! Şi ajungem iar şi iar la cugetarea care ne guvernează democraţia (aia cu „legile sunt făcute pentru a fi încălcate”) şi niciodată la cugetarea care spune că „âncălcarea legii se pedepseşte”.

Toate cele scrise mai sus pălesc şi-şi pierd şi ultima fărâmă de valoare în faţa necesităţii de-a fi mândri cu „â” din i.

AtÎt!

Mai zi ceva…

V-am mai spus că am o relaţie specială cu operatorii giesem? Acum vă aduc aminte:

Acu vreo două dimineţi când îmi sorbeam absent prima cafea, îmi sună telefonul. Număr cu prefix 037, exact ceea ce nu-ţi doreşti la ora 9 !

– alo, bună ziua!, sunteţi domnul abonat?!

– bună ziua!, încă mai sunt domnu’ abonat…

– am o veste foarte bună pentru dumneavosatră!

– veste mai bună decât că nu aveţi nicio veste, sigur nu aveţi!, dar vă ascult…

– pentru că sunteţi un client vechi, ne-am gândit să vă facem o ofertă specială..

– mă simt flatat!

– după cum vă spuneam…. avem o ofertă pentru telefonie fixă.

– domnişoară, vă refuz..

– nu se poate! e o ofertă excelentă: veţi avea mii de minute, veţi Citește în continuare

Te rişti?

Când eram eu mic şi creierul meu pe măsură, mă riscam. Mă riscam să sar pârâul, mă riscam să umflu broaşte cu paiul, să prind mormoloci cu şoseta şi să mă sui pe bloc unde iar mă riscam să scot firele din antene. Mă riscam la aproape orice şi nu mi se părea mare scofală să te rişti.

La grădiniţă mă riscam să nu pap tot, în primii ani de şcoală ani mă riscam să lipesc mucii de scaun, în următorii mă riscam să uit caietu’ de teme acasă, iar în cei din urmă riscam să chiulesc şi să dau cu ulei pe tablă. Am intrat la liceu hotărât să numai risc aiurea, ba chiar de loc dacă s-ar fi putut. Deloc nu s-a putut, dar măcar am dat bacu’  scăpat definitv de greşeala de a mă risca. Ceilalţi colegi se riscau şi după bac, probabil o mai fac şi-n prezent şi dacă n-au înţeles până acum că nu e corect să te rişti, nici nu cred că vor înţelege vreodată.

Cu riscul de-a-i supăra pe  cei care se riscă, dau exemple de ce eu risc şi ei se riscă:

– eu mănânc, ei se mănâncă;

– eu citesc, ei se citesc;

– eu spăl vase, ei se spală vase;

– eu glumesc, ei se glumesc.

Dacă mai riscă cineva să dea exemple, lista rămâne deschisă…

Limba la control

Pe lângă tradiţionalele lucrări de control la limbile română, franceză, engleză, la noi la şcoală aveau loc periodic şi controale la limba din gură. Nu ştiu alţii cum gândeau, da’ eu unul aveam oroare de tija de metal care-mi apăsa limba deoarece în mintea mea arăta exact ca un încălţător şi aveam senzaţia că o ling involuntar pe do’nşoara asistentă la călcâie.  Dacă aş fi ajuns la vârsta fanteziilor deplasate şi a aprecierii unei fete de 22-23 de ani ca pe mai mult decât o asistentă, poate aş reacţionat altfel când limba ei de pantofi ar fi interacţionat cu limba mea din gură… Acum e tardiv să mai am astfel de gânduri şi oricum printre fanteziile mele nu se numără linsul de încălţătoare.

Odată cu înaintarea în vârstă am avut de-a face din ce în ce mai rar cu scosu’ limbii şi Citește în continuare

Lectură obligatorie

Prima mea lectură obligatorie a fost şi cea mai chinuitoare.

Nici bine nu învăţasem ordinea corectă a zilelor săptămânii, că  m-am şi trezit cu David Copperfield de Charles Dickens în braţe. Deşi mi-aş fi dorit să rămân la statutul de strateg în Dacii şi romanii, maică-mia, conştientă de capacităţile mele (mai degrabă de lipsa lor), m-a scos din gradul de războinic şi m-a trecut la rezervişti. Odată cu prima pagină a început adevăratul război al prunciei mele. Nu există fată care să fi plâns atât de mult în toată copilăria, pe cât am plâns eu citind preaminunata carte. Nici până atunci şi nici de-atunci încoace n-am suferit mai mult dând foaia.

Copilăria mea înainte de david c. se desfăşurase în fundu grădinii şi Citește în continuare

Femei bulgare

Femeile bulgare şi-au găsit în România un loc numai bun de trăit, aşă că ne-am ales fix cu ceea ce ne lipsea.

Până nu demult, am crezut că ţara noastră a scăpat de invazii. Din puţina istorie pe care mi-am permis-o, mi-aduc aminte că ne-au călcat turcii, tătarii, leşii şi ruşii. Şi încă ne mai calcă maghiarii. Cum am făcut, cum n-am făcut, da’ ne-am descurcat noi cumva! Numa’ că acu’ am cam băgat-o pe mânecă în raport cu aceste doamne.

Femeia bulgară nu bate la ochi. Nuu! O femeie bulgară la coadă Citește în continuare