Te bună, generaţie în glumă!

În primii mei 4 ani de viaţă adunasem fix 4 ani de repaus intelectual.

Ameninţat de internarea pentru o boală încă necunoscută m-am hotârăt să mă bag la făcut sinapse. Dacă pe-atunci aveam voinţă şi posibilităţi nu prea, acum mi-a cam dispărut voinţa şi posibilităţile au rămas neschimbate.

Am început să grăiesc făcându-mi încălzirea cu niscaiva chestiuni lejere: apa, caca, mă chiş (pentru care-mi luam peste bot de mă chişam pe mine), muşi, poropopircăniţă. Pe măsură ce evoluam spre termeni mai dificili remarcam că aşteptările celor din jur creşteau şi treaba asta nu-mi plăcea deloc. Îmi doream să rămân prost, grăitor mono sau, cel mult, bisilabic al puţinelor mele gânduri demne de rostire, da’ , prost fiind, n-am reuşit să nu creez o impresie greşită despre mine. Prin urmare am intrat la educare şi manierare din fragedă pruncie.

Acasă, la bloc, primeam zilnic educaţie de la maică-mia prin două metode ce se succedau invariabil: exprimare verbală şi convingere corporală. Cu chiu, cu vai am deprins reguli elementare de exprimare şi mi-am însuşit repere de bună-purtare la pachet cu alungirea lobilor urechilor şi cu nişte reflexe de eschivare nebănuite.

La bunici, la ţară, puterea exemplului reprezenta sursa tuturor învăţămintelor mele: cum îi salutau toţi copiii din sat pe săteni, tot aşa trebuia să-i salut şi eu; orice abatare se solda cu exemplificarea amănunţită pe care bunică-miu, fără prea multă părere de rău, mi-o aplicase încă de la prima omisiune. De voie, de nevoie am căpătat cunoştinţe exacte despre cum şi când trebuia să adresez formule de salut prin sat.

Tot alternând urbanul cu rulalul şi păstrându-mi posibilităţile la nivel de avarie, în capul meu se năşteau dileme tot mai profunde şi tot mai dese. Cum socoteala de la ţară nu se pupa întocmai cu cea de la târg mai scăpam câte-un „săru’mâna” vecinului de la parter şi de la a 6 a B, iar lu’ tanti Valerica-i mai tufleam câte-un „salut” plin de respect de ajungea până la urechile lu’ tataie-miu care ştia una şi bună.  Sătul de-atâta râs, îndurerat de-atâta plâns şi elev la a 4 a B m-am răsculat intelectual şi, într-o scremere profundă, am reuşit să identific situaţiile cu persoanele şi cu forma corectă de salut. Aşa se face că, în intervalul 4 ani – anu’ curent, am acumulat şi utilizat diverse forme de salut: bună ziua/seara/dimineaţa, săru’mâna, săru’mâinile, hai să trăieşti, hai noroc, hai sictir, să trăiţi!, salut, salutare, servus plus câteva pentru care m-ar amenda cna-ul.

Ajuns la vârsta de om mare (dar staţionar în gândire şi posibilităţi) nutresc o nouă dilemă: ce-o însemna această nouă formă de salut adoptată la scară largă şi care le face uitate pe toate celelalte? Ce-o fi vrând să spună acest salut care nu spune nimic? Ce prostia mea-i prostia asta cu „BUNĂ”?!

Nici eu, ţăranul, nici eu, orăşeanul, nu putem găsi justificare pentru „bună” ca formă de salut… Să fie-aşa greu de determinat perioada zilei şi, pentru a evita un bună-seara la 6 a.m., se lasă la latitudinea salutatului continuarea? Ori s-or fi amestecat fusurile orare peste noapte şi nu se mai ştie ora exactă – (1)958 încă mai funcţionează la romtelefon? Sau poate o fi apanajul „bunăciunilor” cu lăudătorii decedaţi şi care ţin morţiş să se prezinte la pachet cu salutul? Sau să fie altceva?

Dacă niciuna dintre variantele de mai sus nu este corectă, atunci înseamnă că e alta. Nu-mi rămâne decât să aleg un termen din multitudinea celora care nu ştiu ce însemnă şi să-l consider variantă posibilă!

Mi-a ieşit „snobism”!?…

Anunțuri

6 responses

  1. Din ce am citit, constat că ai avut parte de o educaţie sănătoasă, oferită de cei mai buni dascăli posibili. Sunt flori rare ce trebuiesc preţuite. Dar ai grijă la cine va citi articolul! Pot fi urmăriţi de cei de la protecţia copilului şi daţi în judecată pentru abuz, mergând pe efectul retroactiv al legii :))

  2. Vlade, esti genial! [daca n-ai exista, ar trebui sa fii inventat, zau!]
    Am si eu o mica dilema, totusi: cam care or fi fost termenii aia „mai dificili” – spre care evoluai – daca unul dintre cei simpli era… „poropopircăniţă”?
    Privind subiectul central = „buna”, sa stii ca am tendinta sa cred ca „vremurile aprige” ar fi de vina… Caci, parc-asa am inteles de la un carturar de seama, noi „stam sub vremi”… Ma gindesc ca grijile, necazurile, haturile stapinirii – pt unii – intuneca in asa hal perspectiva, incit omu’ ar da orice ca dimineata/ ziua/ seara sa fie (sa fie oricare dintre ele), NUMAI SA FIE BUNA! Sigur, pt altii (care nu-s tocmai „sub vremi”, ci, cumva, excentrici timpului) e o chestie de neuroni, asa cum bine ai concluzionat. Colac peste pupaza, navali iarna, acum cind ne imaginam deja ghiocei si adiere de zefir… Iti dai seama ce confuzie ingrozitoare se isca in fiece zi! [Si n-as vrea sa extrapolez… catre situatia politica… ca n-am mai vedea lumina zilei…]

    • „Poropopircăniţă” nici acum nu-l pot pronunţa (bine, dacă dă careva o ciocolată,-l zic 🙂 ), era acolo mai mult pentru culoare…
      S-ar putea să ai dreptate şi motivaţia ta să fie cea reală, dar nici ea nu se justifică. Dacă mâine apar, din senin, câte 10.000 euroi în conturile fiecărui român, tot „bună” o să aud. Bine, nu exclud nici apariţia unei noi mode axate pe un alt termen, până la urmă şi moda se demodează.
      La treaba cu politica nu mă bag, am făcut-o o dată şi regret teribil. Nu-i de mine!, mai ales că nu văd nici cea mai mică posibilitate de-a fi traşi pe roată toţi aleşii..

  3. Pingback: Alo? Nu, greşeală! | Vai România!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s