Iadul nu există.
Există ură, există dispreț, există tirani și călăi, invidie și răzbunare, povară și chin. Pentru ce bun Iadul când avem toate astea aici, pe pământ?
Iadul e aici. Cimitirul e aici. Voi sunteți aici. Voi și noi.
Nu cimitirul de morți mă îngrozește, ci cimitirul de vii. De vii responsabili, de vii maturi, de vii abili, de vii hotărâți, de vii cu frica de Iadul de dincolo. De Iadul născut din propriile lor frici, din propriile lor neputințe și din propriile lor păcate; iadul de-a cărui frică construiesc un Iad aici, în cimitirul copiilor care au fost odată și pe care, de frica Iadului i-au ucis.
Copiii se duc în Rai. Întotdeauna. Pentru totdeauna.
Porțile Raiului au fost deschise de un copil și nu vor putea fi închise decât atunci când ultimul copil va muri.
În Rai nu e loc pentru adulți. Adulții, acești purtători de trupuri ale foștilor copii, acești tirani creatori de Iad pentru copiii care se încăpățânează să rămână copii până când uciși, epuizați, scârbiți sau rămași fără timp își vor urma drumul către Raiul care li se cuvine. Într-un Iad care îți poruncește să fii mai productiv, dar nu mai bun, mai supus, dar nu mai altruist, mai dârz, dar nu mai liber, mai credincios, dar nu mai curios, mai satisfăcut, dar nu mai fericit, mai știutor, dar nu mai înțelegător, mai cum ar trebui, mai cum e normal, mai cum e scris, dar nu mai cum e natural se zbat copiii să poată rămâne copii. Copiii, aceste urme de Rai într-un Iad pe care nu vor şi nu pot să-l abandoneze înainte de a fi condamnaţi, ucişi, epuizaţi.
Copiii nu au nevoie de un Iad de care să se teamă, copiii au un Rai de construit. Raiul nu e aici şi nici nu va putea fi până când nu vom înceta să îi mai ucidem, să ne mai ucidem. Raiul e acolo unde copiii sunt lăsaţi să nu urască, să nu dispreţuiască, să nu le fie frică, să nu devină adulţi.
Iadul nu există. Adulţii nu se duc nicăieri. Adulţii dispar.
Raiul există. Există aici pentru fiecare copil şi dincolo pentru toţi copiii.
Ne vedem dincolo, eu mai stau puţin pe aici.
Prin Iadul adulţilor vii,
Prin lumea lor moartă şi tristă
Mai există, mai există copii
Mai există şi Rai, mai există.
Vai România! 