Cine vinde-n valea seacă…

Inocenţa mea adolescentina are o simpatie deosebită pentru mine, motiv pentru care, oricât aş încerca să-i fiu antipatic, ea persistă în a mă însoţi peste tot. Candoarea, în schimb, m-a părăsit cu mult înainte să aflu că am avut-o şi că se numea astfel.

Vacanţa de dinaintea ultimului an de liceu mi-a oferit primul prilej de a-i da papucii propriei mele inocenţe. N-am reuşit.

Faptul că mi-au mijit primii floci la axilă (încă nu mi-e clar ce e aia) mi-a dat puţin curaj şi ceva semne de masculinitate. Într-un acces de bărbăţie m-am hotărât că e cazul să-mi caut o activitate sezonieră din care să scot şi ceva parale, aşa că am investit nişte mărunţiş într-un ziar de anunţuri. După ce am „prospectat” oferta am pus mână pe telefon şi, spre totala mea surprindere, am fost chemat la interviu în aceeaşi zi. După 10 minute am fost angajat pentru o activitate destul de neclară, pe care am început-o în dimineaţa zilei următoare.

Pe la 8 am ajuns la „sediu” unde, fără prea mari formalităţi, m-am trezit Citește în continuare

Grig Carefacepişu

Partea a doua

Cu gândul la mâncare, Grig se dezmetici de-abia în faţa uşii de la cabinetul de recoltare. Măică-sa îi indică ferm un scaun şi Grig se conformă numaidecât. La puţin timp lângă el, pe un alt scaun, luă loc o doamnă bătrână şi foarte zâmbitoare.

– E venită doctoriţa, puişor?

– …?… cred că, nu ştiu exact.

– Da’ stai de mult?

– Mmmm…nu chiar.

– Aha… da’ o fi cineva înăuntru?

– Nu prea ştiu, n-am văzut pe nimeni…

– Aha… da’, oare, pentru urocultură tot aici?, sau o fi în partea cealaltă?

– Cred că tot aici, da’ nu prea ştiu…

– Bine maică, acuma dacă tot am prins rând aici, stau aici.

– Staţi…

Doamna se îndreptă de şale, îşi potrivi pălăria şi fixă cu privirea clanţa uşii. Grig o căuta din priviri pe maică-sa şi se ruga ca interesul vecinei sale pentru clanţă să ţină cât mai mult. Ghinion! Citește în continuare

Grig Carefacepişu

Grig Carefacepişu – prima parte

 

Grig şi-a trăit prima poluţie în lipsă. Poate asta nu s-ar fi întâmplat dacă somnul profund nu ar fi fost pentru Grig ceea ce fluturele este pentru omidă, adica un scop în viaţă.

A doua poluţie, a treia, a patra, ba chiar şi-a cincea l-au lăsat la fel ca şi prima: rece! Şi puţin ud.

La serbarea de sfârşit de an, gătit frumos de a sa mamă, Grig s-a prezentat cu somnolenţa la cote maxime. Da’ ce spun eu, maxime?!, când, de fapt, Grig dormea de-a-n picioarelea rezemat de gardul şcolii… Cu greu a reuşit s-ajungă în faţă când l-au chemat să-şi ia premiul (al II lea) şi nu mult i-a lipsit să adoarmă-n direct, fix pe podium, dar, deranjat de agitaţia din jur, a găsit o urmă de energie pentru a reveni la locul său (unde, fără nicio jenă, a adormit). Tot prin somn si tot în lipsă Grig a ajuns în clasă pentru a serba, împreună cu ai săi colegi, sfârşitul de an sau, mai bine zis, intrarea în vacanţă. Deşi în timpul anului Grig ocupa loc în al patrulea rând, de serbat a serbat din prima banca de la uşă, bineînţeles, dormind. Condiţiile improprii somnului l-au obosit într-atât de tare încât au declanşat în mintea lui, contrar oricăror aşteptări, starea de sete. După prima sticlă de cola evacuată l-a lovit ureea, în drum spre baie l-a lovit lenea, în baie şi-n linişte l-a lovit somnul, deci a adormit ignorând cu totul scopul prezenţei sale acolo.

Pe măsura ce igrasia prindea contur în pantalonii lui Grig, acesta, cărat cu năduf şi Citește în continuare

Ţaţî ţâţa ţî ţ-o ţân

Deţi: marţi ţeară butonam ţă găţeţc ţeva de urmărit la teveu ţi, cum ţ-a stricat butoanili di la telecomandă, li-am butonat pe ţelea de la ţpatele teveului. După ţinţi minute am oboţit ţi-am lăsat pe a1 unde rula un ţou păcătoţ ţi se derulau imaţini cu ţâţe, cururi ţi ţelulită ale lu’ niţte piţipoanţe deţgustătoare. M-am cruţit de aţa ţecţualitate ecţpliţită ţi-am stuchit în ţân ţă nu mă ţperii de ţeilalţi partiţipanţi la ţou! Ţeilalţi nu făţeau altţeva decât ţă ţe uite ţi ţă pună mâna ţau limba pe ţele ţâţe ţe se ecţpuneau în platou, ţi aţestia erau: mitoţeru, mărculeţcu, graţu ăla chelboţ şi chelboţu ăla ţlab ( ţî-i chiş pi tăţi în dinţi!). Ţî ca ţî fie ţou’ ţou aveau ţî două dive în platou: drăguţa de drăguţanu ţi finuţa de crudu, dar aţestea, ţpre deţamăţirea teleţpectatorilor, ţi-au ţinut ţoalele pe ele deoareţe erau răţite ţi li ţ-ar fi umflat polipii la puţiţoare.

Emiţiunea în ţine nu neţeţită o deţcriere prea amănunţită deoareţe ea ţe adreţează doar ţelor care nu înţeleg alţeva decât imaţini cu ţâţe ţi buţi, iar oriţe exprimare profundă le treţeste întrebări deoţebit de impoţibile, deţi nu voi eţprima ţi alte gânduri năţcute de ţelebra emiţiune. Mai ţpun doar că aţeasta nu poate fi conţiderată niţi ţou, niţi program ţecţi deoareţe ţine ţe deţbracă e naţpa, ţine vorbeste e ţi mai naţpa, iar ţine aţcultă ţi priveste e ţel mai naţpa (ţau, caţu meu, i ţ-au ‘tricat butoanili la telecomandă) ţi, cu ţertitudine, ţel mai naţpa ţi mai naţpa e că nu mai poţi ţă freţi ţi tu puţa ţau ţă-ţi clătesti ochiu în faţă la teveu din vreme ţe ţăţele ecţpuţe ţunt la pachet cu ţunculiţa, mecla lu’ mărculeţcu ţau ţeafa ţcârboaţă a lu capatoţ.

Deţi: la aţa oameni, emiţiuni ţi teleţpectatori nu pot  ţă mă adreţez decât coreţpunţător: hai ţictir, muta-v-aţ’ la ţimitir!!!

Cântecaci şi cântecele

Oricum ai da-o şi oricum ai interpreta-o, egalitatea noastră în faţa şi la nivelul căcăstorii rămâne în picioare.

Încă de mic mi-a plăcut să am şi o activitate secundară în timpul petrecut pe budă.

Pe vremea când de-abia învăţasem buchiile şi lucram intelectual la înţelegerea lor până legam cuvinte, hârtia de şters era semicartonată. Avea o culoare asemănătoare cu rodu’ muncii ce urma a fi şters şi, de cele mai multe ori, conţinea mici citate şi paragrafe de prin „flacăra” sau din almanahe date la casat. Defapt aşa mi-am început eu lecturile la veceu: Citește în continuare

Ce nu e corect în secs?

N-am a vă oferi lecţii de viaţă în materie de secs pentru că eu îs mai de modă veche şi gândurile mele pe această temă v-ar plictisi teribil. Prin urmare vă voi destăinui din învăţăturile moderne ale diverşilor blogări sau autori de articole prin cele reviste, învăţături pe care le-am căpătat fără voia mea într-o pauză de masă şi de discernământ.

De când cu blogurile astea, confidenţele juvenile nu mai ajung la urechile mamei, surorii, fratelui sau colegei de bancă, ci iau instant calea postărilor pe blog. N-am găsit încă autorul care să dea în vileag prima poluţie, n-am găsit nici autoarea care să divulge prima masturbare şi nici n-am dat de urma vreunui articol pe tema ” am scăpat de aţă”/”mi-a dărâmat zidul”, dar am găsit suficiente articole scrise (incomparabil mai puţine decât cele copiate) de puşti şi puştoaice pe teme secsuale. Probabil nu va mai dura mult până când copiii vor da lecţii despre intrarea la menopauză, despre volumul scrotului la pensionari şi Citește în continuare

Trei vaci daltoniste

N-a fost odată şi nici niciodată, da’ eu am aflat şi vă spun şi vouă:

Aproape Verde Împărat s-a născut cu dinţi de lapte.  Născându-se direct cu dinţi, fie ei şi de lapte, mama lu’ Verde Împărat n-a îndrăznit să-i bage sfârcu-n gură, aşa că l-a alimentat cu biberonu’. Apetitu’ lui Aproape Verde Împărat depăşea cu mult producţia maternă şi, cum laptele praf nu fusese inventat, doamna mă-sa a poruncit să i se aducă o vacă.

Prima vacă adusă s-a dovedit a fi nerentabilă deoarece nu putea să mănânce în ritmu în care sugea Aproape Verde Împărat, deci Citește în continuare