Fesu’ şi progresu’

Din categoria „cotu şi pişcotu”, vă prezint o poveste aproape horror de la ultima mea experienţă la proba „shotu’ şi-mbătatu”.

Nefiind un practicant consecvent al golitului de pahare, sticle sau oricare alte recipiente aducătoare de alcool, părerea mea despre cine şi în ce fel se prezintă în crâşme poate fi socotită nulă sau, cu puţină indulgenţă, nefondată. Eu, cu toată indulgenţa, îmi permit în acest moment să îmi dau în petec, deci să vă relatez despre un biped deosebit. De prost!

Care v’a să zică, o să-l numesc Vasilică….

Aveam cam o oră de când, împreună cu vreo 4 prieteni/e, poposeam în crâşma pe care avea s-o viziteze Vasilică. Datorită mediei de vârstă ce nu depăşea la nivel de crâşmă două’ş’doi de ani coloritul vestimentar era foarte variat şi nu te puteai hotărî dacă eşti la bal-mascat, la horă, la nuntă sau la vreo întâlnire a martorilor lui iehova, aşă că te simţeai ca fiiind la toate. Pentru a întregi imaginea atmosferei din crâşma cu pricina şi pentru a sublinia entuziasmul tipic studenţesc, fetele mergeau la baie doar în grup, iar băieţii doar dacă peretele care pornea de la masa de unde se ridicau ţinea până la baie, altcumva se pişau pe ele, ei. Cu toate astea aş fi putut să petrec o seară agreabilă şi amuzantă dacă nu şi-ar fi făcut apariţia bipedul numit imaginar Vasilică.

Vasilică, într-o descriere aproximativă, subiectivă şi mustind de antipatie, arăta cam aşa: unu şaptezeci şi, vreo şai’ş de kile, probabil blond, puţin adus de spate în mod deliberat, iar descrierea vestimentaţiei sale, mai puţin fesul pentru care voi aloca un paragraf special, se rezumă la: ghete cazone, blugi gri două mărimi în minus, pulover gri două mărimi în plus, plus, probabil, lenjerie intimă. Şi-acuma fesu!

Fesu’ lui este cel mai penibil obiect al începutului de an 2011 sau în cât om mai fi! Cum să vă scriu eu vouă ca să înţelegeţi?!… Măi, parcă era o cuşmă de răzeş tras pe roată, un fel de prezervativ textil agăţat de urechi, ceva…un ciorap pierdut de-a’ lu’ Pantagruel sau chiar o pereche. Fesu lu’ Vasilică lăsa la vedere o dungă de breton ca cele din ed, edd and eddy, acoperea perfect urechile şi l-ar fi înghiţit lejer pe Vasilică dacă nu ar fi fost orientat pe orizontală… Trei sferturi din fes erau total inutile şi constituiau o prelungire a capului, iar fesul în sine, la o temperatură de minim 27 de grade celsius cât se înregistrau conform a.n.m. în crâşmă la acea oră, era cu atât mai inutil (mai inutil ar fi fost doar un costum de scafandru sau un halat de baie pe sub pulover).

Vasilică îşi potenţa fesul la maxim prin mişcarea scenică…n-aş numi-o dans, da’n fine… Dom’ biped cu fes avea o mişcare de mr. bean în slow motion (deşi uşor puteai crede că doar îi tremură genunchii de la un pişu neeliberat) şi asta mi-a elucidat misterul legat de necesitatea cocoaşei: sprijinea fesu’ să nu-i cadă! În unduirea lui de trestie ghipsată Vasilică îşi punea tot farmecul şi sex-appelu’, considerând probabil că oricare două picioare cusute parţial la îmbinarea superioară ar trebui să-i cadă, negreşit!, la picioare (lucru care, spre binele societăţii, cel puţin atunci, nu s-a întâmplat). Genul perseverent, bipedul încăciulat a diversificat puţin mişcările, respectiv a achiziţionat o berică pe post de parteneră de dans în speranţa unui menage aux troix cu vreo dezaxată rătăcită prin aceeaşi crâşmă. Scorul în acest moment era de 2 la 0 în defavoarea lu’ ăla cu fesu.

Curând au apărut şi colegii de cameră, cămin, apartament, celulă ai lui Vasilică în număr de doi. Ca şi când nu s-ar mai fi văzut de pe la cucerirea Constantinopolului, cei trei şi-au aplicat strângeri de mâini îndelung şi ultimul tip de „alint” practicat de ultimu’ tip de cocalar: lovirea umăr în umăr în căutarea unei îmbrăţişări perfect masculine. Prezentările odată făcute, cei trei crai au format un grup compact de i.q. negativ şi s-au pus pe aşteptat (ceva asemănător pescuitului la copcă) prada. Singura realizare notabilă a lor a fost un luciu de transpiraţie per căciulă, per pulover sau per bocanci şi certitudinea unui (aceluiaşi) act sexual eminamente intim sub cearşaf la pachet cu riscul de-a o freca, din prea mult zel, pe-a colegului.

De-aici a-nceput să mi se rupă filmu’ de ei şi-am plecat.

Cam asta a fost povestea cu fesu’…. Pe aia cu progresu’ am dat-o naibii că-s prea multe fesuri pe capete mult prea goale, iar ghilotina zace moartă-n păpuşoi.