Link ce-apuc

Latura mea antipatică s-a decis să scrie, iar latura mea simpatică, simpatică fiind, s-a decis s-o lase.

Antipatia mea antipatizează noua modă a publicării haotice a ţâşpe mii de linkuri pe majoritatea blogurilor, conturilor de facebook şi oriunde altundeva unde mediul on-line o permite. Virusul mărinimiei şi valul de altruism instituite în marea familie a internauţilor prin simpla şeruire a celor linkuri mă face să mă simt ca după revoluţie, în zilele în care tirurile cu ajutoare trăgeau în curtea şcolii pentru a împărţi ne-frăţeşte conserve, pături, haine (de parcă la revoluţie s-au fi pârjolit ogoarele, iar straiele şi oghialurile – lenjerii adica – s-ar fi pus pe foc…).

Bă nene/tanti… dacă eşti bucătar emerit şi-ţi faci blog, înţeleg să postezi poze şi/sau filmuleţe cu ce-ai gătit, da’ videoclipu’ cu shakira ce caută-n oală la tine? Sau aşa e reţeta la sarmale cu codiţe de vişinie împănate, trebe musai să dai din şolduri ca să alunece pe esofag?

Bă ăştia de faceţi poze (majoritatea chiar reuşite..), la ce vă serveşte bannerul ăla cu „eu scriu ROMÂNEŞTE” dacă voi oricum nu scrieţi nimic? La „eu aş scrie româneşte” v-aţi gândit cumva?

Da’ voi ăia, cu frică de Dumnezeul poporului bloghist ( ? oi fi zis bine?) care nu puteţi păcătui lăsând o zi să treacă fără a „posta” ceva/orice, de ce v-aţi făcut un obicei ca, din două-n două zile, s-o daţi în ” azi nu stiu ce sa scriu da ma-m gindit sa va gidil timpanele cu o piesa care o iubesc mult, mult. kiss u all, poate miine si scriu ceva nu ca azi” şi să ne agasaţi cu tot felul de clipuri ale unor pseudopiese de pseudomuzică? Nu mai bine aşteptaţi să vă vină inspiraţia, timp în care v-aţi putea umple vremea cu ceva de citit, eventual chiar manualele de Limba şi Literatura Română clasele V-VIII?

Şi ca să nu vă uit… comentatori şi mâncători de politică (neobosiţi telespectatori ai neliniştitelor televiziuni de profil), de ce nu vă rezumaţi la actul creaţiunii voastre şi găsiţi de cuviinţă să piperaţi şaradele voastre tembele cu linkuri (via youtube) precum „i will always love you” sau ” streets of philadelphia”? Ce legătura are muzica bună cu rahatul de-l mâncaţi voi?, sau vreţi să-i contraziceţi pe cei ca mine (care consideră că aţi renunţat demult la activitatea craniană) şi să le demonstraţi că aveţi o brumă de bun-gust şi raţiune?

Şi-ntr-un final eminamente antipatic: con-cetăţeni faisbucieni publicatori de link la fiecare jumătate de oră, mai puteţi, mai aveţi? V-ajung două mâini pentru juma’ de sută de linkuri pe zi? Nu vă e teamă că-ntr-o lună, două epuizaţi toate linkurile sau nu vă pasă deoarece, odată epuizate, veţi pune linkuri cu linkuri către fostele linkuri?

Ei, cam de asta mi s-a pus mie pata pe babiloniada linkurilor: omoară inovaţia şi sărăceşte libera-exprimare tot aşa cum budigăile de babă omoară pasiunea şi încurajează libera-mânu-ială, deci ambele ajută la impotenţă (fapt care le supără pe tovarăşele chineze Ling Ceapuc şi Nam Su Tien, lăsându-le pe drumuri).

Anunțuri

24 responses

  1. Asa e, multi scriu orice de dragul de a scrie, si de a face trafic cu orice pret. Eu insa nu pot scrie chiar in fiecare zi, decat rar, dar il felicit pe cel care o face, si mai are si ceva de spus cu adevarat.
    Da, astia cu link-uri luate de pe iutub si puse pe facebuci sunt enervanti.Nu zic, si eu am mai pus cateodata, dar numai atunci cand ma impresiona o melodie, pe care tocmai o ascultasem, altminteri nu.
    Si tu scrii interesant. Ia sa te bag io in blogroll 🙂

    • eu am încercat să subliniez doar abundenţa inexplicabilă, nu am contestat necesitatea existenţei linkurilor, deci nu sunt un contestatar al utilizării lor raţionale.
      Mult succes cu blogul!

  2. Sper să nu fiu luat drept ţintă pentru faptul că nu am avut o identitate privind tematica blogului personal. M-am străduit şi cred că acum prinde contur şi sens… Da! Acum, ce să zic? Sunt de acord cu enunţul dumitale, că-cam aşa e. Te trezeşti că unii postează nuş’ ce video de pe utube şi se aşteaptă ca vizitatorii să per-ceapă sensul ascuns al incomensurabilei surse de inspiraţie indusă.
    PS: Ai un defect! De obicei scrii foarte bine sau bine! Azi ai făcut-o foarte bine. Poate mi-s pretenţios şi foarte exigent când vine vorba de dumneatale, însă mata’ eşti vinovat că m-ai învăţat cu nărav :).

    • Oricine îţi va calca pragul blogului va constata că nu te încadrezi în niciunul din cazurile blamate de mine. Chiar îmi invit puţinii cititori să te viziteze pentru a te citi şi pentru a te asculta, sunt convins că-mi vor mulţumi pentru recomandare!
      P.S.: ţi-am citit „cazierul” pe blog şi nu puţine au fost ipostazele în care m-am regăsit. Sper ca atunci când vei reveni în ţară să găsim o cale de a ne întâlni prin cea dulce Moldovă.
      P.S. la P.S.: de-ar fi ăsta cel mai mare defect al meu, tot n-ar fi rău! Mulţumesc pentru compliment!

    • încep să-mi pun probleme despre acurateţea textului scris de mine… şi eu mai bag câte-un link la săptămână, am prieteni care o fac zilnic, dar nu de mine, ei m-am legat în cele scrise. Eu spun de ăia care bagă minim 20 de linkuri zilnic şi, cu atât mai trist, 19 dintre ele îs de tot rahatu’!

  3. Vezi, Vlade, ce-ai facut? S-au autosesizat oamenii cum devine treaba cu scrisu’ pe net… si mai ales cu propriile postari… Partea buna e constientizarea, partea rea e ca… aia tintiti de tine n-o sa inteleaga neam ca la ei faceai referire… (Nu de alta, dar ei NU citesc punct, nici manualele alea, nici ce scriu altii…)
    Iti trebuie si simt critic, si bun-simt (respect fata de ceilalti) ca sa te abtii atunci cind „nus ce sa scriu azi, da’ io scriu”.
    In rest, as avea o idee/ sugestie: baga articolul pe FB, mai da si share saptaminal; poate-poate asa sa priceapa si cei in cauza… Preiau si eu, parol!

  4. Pingback: Link ce apuc « Buimacii

  5. Hai si pe la mine si spune-mi unde ma incadrez,ca sa stiu cine (ce) sint.
    Am citit articolul pe Buimaci,dar am vrut sa-l vad si in manuscris.
    Nu incerc sa fiu nici rau,nici bun.Sint doar curios cum pot fi vazut de altcineva.
    Mult bine,
    Alexandru.

    • 🙂 numa’ belele mi-a făcut articolul ăsta!
      Să ştii că părerea mea n-are valoare de etalon, până la urmă are aceeaşi valoare ca a oricărui alt cititor… Am fost (şi nu pentru prima dată) pe blogul tău şi, după umila mea părere, nu te încadrezi la vreo categorie din cele depistate de mine. Adica mi se pare firesc să pui link-uri la un post despre Eagles, cum mi se pare firesc să pui o poză cu mămăligă la reţeta de preparare.
      Toate cele bune şi mult succes!

      • N-am dorit „aprecieri”cu valoare de etalon,ci parindu-mi ca esti obiectiv in aprecieri,as fi dorit o parere.A ta.
        Nu-i bai daca n-ai chef sa mai levitezi pe alte meleaguri.
        Mult bine,
        Alexandru.

      • Nu-i vorba că n-am chef şi nici nu comentez din obligaţie, doar am considerat că nu-s cel mai în măsură să emit verdicte despre blogul tău. Acum, că am înţeles sensul invitaţiei tale, pot să răspund fără nicio problemă: e un blog tematic, de nişă şi consider că e unul compact, iar din punct de vedere al link-urilor, după cum am mai spus, nu sunt nici în exces, nici în contradictoriu cu tematica blogului sau, după caz, a articolului.
        Ca fapt divers, am avut o păţanie cu un tip care vindea pietre prin Costineşti… şi m-a convins să cumpăr nu-ş ce piatră adusă, vezi Doamne!, din Brazilia.. La ceva timp îl întâlnesc prin Iaşi într-un bar cu tematică rock. Având un prieten comun şi el (vânzătorul) fiind puţin afumat, am aflat că roca de-o cumpărasem eu cu 30 de lei era de-a noastră şi că nu am fost singurul credul ce i-a picat în plasă… Aduc păţania ca argument pentru a motiva lipsa comentariilor mele pe astfel de teme (roci, fosile) deoarece e evident că nu mă pricep!

        Toate cele bune!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s