Ră-şcoală-te, române!

Primul meu gând după prima zi de şcoală a fost să fie şi ultima. Şi aproape că mi-a ieşit.

Timp de 12 ani am făcut act de prezenţă şi cam atât. Am fost când premiant, când corigent; când prezent, când absent; când boboc, când absolvent; am fost o gâscă uscată intrată în apă şi ieşită le fel de uscată pe mal.

După 12 ani încheiaţi triumfal cu un examen inutil au urmat alţi 6 la studii superioare. Superioare pe naiba!

Până să intru în contact cu mediul academic nu credeam că pot exista profesori semianalfabeţi. Din păcate există! Da, există profesori pentru care Citește în continuare

Îndrumar de necucerit femei

Până să desluşesc eu calea de a cuceri femei (termen cu sens generic pentru toate categoriile de vârstă ale părţii feminine) am înregistrat o sumă de eşecuri perfect egală cu suma încercărilor. Am insistat şi am persistat mai ceva ca un odorizant de veceu de cea mai bună calitate, dar niciuna dintre tehnicile folosite nu a dat roade.

Cavalerismul (pe care nu ştiu de unde dracu l-oi fi luat) m-a sabotat negreşit.  În prostia mea credeam că fără el nu se poate, în sinea mea aflam de fiecare dată că doar fără el se poate.

Cariera de necuceritor mi-am început-o la Citește în continuare

Să facem poşta poştă!

Nu vă imaginaţi că viaţa voastră e prea frumoasă. Orice aţi face şi oricât aţi încerca să atingeţi absolutul în viaţa voastră va exista întotdeauna Poşta Română – sau cel puţin aşa vă e hărăzit conform sloganului pe care Ea, Preaminunata Poştă, îl revendică:   ” Poşta Româna – parte din viaţa ta”.

De când poşta s-a simţit omnipotentă şi a de toate ştiutoare poţi să faci de toate la ghişeu: să plăteşti rata, să cântăreşti raţa, să cumperi cutii goale, să achiţi facturile, să încarci cartela, să vorbeşti minutele de pe cartelă, să ridici alocaţia, să o cheltuieşti pe pixuri, pe reviste, pe gumă de şters şi pe gumă. Varietatea serviciilor oferite a reînviat cozile de altă dată şi-a născut Citește în continuare

Mica Ch_I_nă

” Unu’ din cinci locuitori ai pământului e ţăran chinez” – tovarăşu’ Ion Iliescu (pe care, cu respect şi-n faţa unicului adevăr pe care l-a grăit vreodată, îl chiş în freză).

Dragonu Roşu e raiul chinezilor căzuţi de pe hartă, a speculanţilor căzuţi din pat şi-a kitschului căzut din cer. De toate astea profită angrosiştii din toată ţara care vin cu punga de bani şi se întorc cu sacii de boarfe, bişniţarii care vin cu mâna goală şi pleacă cu ce pică şi mulţi precupeţi din cele zări care Citește în continuare

Poveşti Fericite!

Mamaie-mia, femeie blândă, neşcolită şi cu frică de Dumnezeu, nu avea grija satului pe cât avea, poate, satul grija ei. Tataie-miu, bărbat aprig, neşcolit şi cu grijă de Dumnezeu, nu avea frica satului pe cât avea, poate, satul frica lui. Ăştia mi-au fost bunicii şi acolo, în satul lor, am trăit fără griji şi fără frică cele mai frumoase ierni.

Tăuteştiul a fost pentru mine sinonimul libertăţii depline, întruchiparea poveştilor fantastice şi, mai mult decât orice, prima şi cea mai frumoasă casă pe care mi-o aduc aminte.  Deşi am avut privilegiul de-a mă naşte la oraş, norocul meu cel mai mare a fost de-a copilări la ţară.

Doamne, ce ierni am mai trăit… Citește în continuare

Trocuţa cu ler

Până mai ieri, România avea o sumedenie de probleme, una mai grea, mai gravă şi mai de nerezolvat decât alta. Azi nu mai are decât una. (Dacă v-aţi gândit la alegeri, n-am ce vă face… aşa e când eşti slugă: te doare capul de cine-ţi va fi stăpân!).

Marea, dificila şi omniprezenta problemă a românilor este (cel puţin până li s-or ofili brazii şi molizii în sufragerii) Fuego.

Nu există semidoct care să fi deprins „arta” scrierii şi să nu-şi fi găsit de treabă pe tema dată. Nu po’ să-ntorci capu-n on-line fără să nu dai de glumiţe cu, despre şi pentru Fuego. Nu subiectul lor mă deranjează (mă interesează soarta lui Fuego tot atât de mult pe cât îl interesează pe lazlo tocheş „ighen” înjurăturile mele grele la adresa lui), ci calitatea second-hand a acestor glumiţe Citește în continuare

Multilateral dezorientat

Teoria ultimilor ani recomandă prudenţă maximă atunci când un angajat se exprimă în mediul on-line. Dacă nu lucrezi la băcănia unei vecine în etate de 78 de ani, atunci ai toate şansele ca părerile tale lansate în cosmos pentru microbacteriile de pe Pluto să fie interceptate de cel/cea care, pentru 8-9 ore pe zi, ţi-e şef.

Cum duminica e închis la băcănie, îmi permit.

Îmi permit să judec şi să critic noţiunea de multitasking – noţiune care vine la pachet cu proactivitatea, cu rezistenţa la stress şi cu o adaptabilitate mai pronunţată decât pronunţia cuvântului în sine.

În general, fiecare loc de muncă (job) implică şi o fişă a postului. Fişa are darul de a lămuri ceea ce Citește în continuare

Top de toată jena

Din lipsă de spaţiu publicistic topul de faţă se va rezuma la primele 3 poziţii. Restul competitorilor s-au prezentat, fără excepţie, într-un mod cât se poate de onorabil şi lucrează intens pentru a atinge una dintre poziţiile fruntaşe.

Aşadar, top 3 companii de toată jena:

3. Enel – deşi peste 2000 de electricieni „muncesc zi şi noapte pentru tine” (cine o fi acel „tine” e încă un mister), nu trece o săptămână fără să Citește în continuare

Cine vinde-n valea seacă…

Inocenţa mea adolescentina are o simpatie deosebită pentru mine, motiv pentru care, oricât aş încerca să-i fiu antipatic, ea persistă în a mă însoţi peste tot. Candoarea, în schimb, m-a părăsit cu mult înainte să aflu că am avut-o şi că se numea astfel.

Vacanţa de dinaintea ultimului an de liceu mi-a oferit primul prilej de a-i da papucii propriei mele inocenţe. N-am reuşit.

Faptul că mi-au mijit primii floci la axilă (încă nu mi-e clar ce e aia) mi-a dat puţin curaj şi ceva semne de masculinitate. Într-un acces de bărbăţie m-am hotărât că e cazul să-mi caut o activitate sezonieră din care să scot şi ceva parale, aşa că am investit nişte mărunţiş într-un ziar de anunţuri. După ce am „prospectat” oferta am pus mână pe telefon şi, spre totala mea surprindere, am fost chemat la interviu în aceeaşi zi. După 10 minute am fost angajat pentru o activitate destul de neclară, pe care am început-o în dimineaţa zilei următoare.

Pe la 8 am ajuns la „sediu” unde, fără prea mari formalităţi, m-am trezit Citește în continuare

Plajă-avem şi noi sub soare

Deşi n-am reuşit să dezvolt vreo simpatie pentru mare, în fiecare an semnez condica de prezenţă.

Jupiterul l-am abandonat demult şi, după câteva experienţe dezamăgitoare în Costineşti şi Mamaia, m-am retras moşnegeşte în Eforie. Am alternat sudul cu nordul şi-ntr-un final am abandonat sudul fără prea mari regrete.

La Eforie Nord se presupune că ar trebui să fie mai linişte (şi nu doar din punct de vedere acustic) deoarece, nefiind o staţiune la modă, clasa socială care este la modă o ocoleşte. Presupunerea e, din păcate, inexactă.

Aceiaşi posesori de decapotabile mişună pe străzi cu viteza a doua şi difuzoarele la maxim, aceleaşi manele bubuie nestingherit, aceiaşi scuipători de seminţe populează plajele şi aceeaşi melteneală pluteşte pe apă şi în aer. Singura diferenţă faţă de alte „staţiuni” este aceea că, în Eforie, cantitatea e mai mică, da’ asta e totuna cu a călca într-un rahat sau în doi.

Şi cum n-ar fi fost suficientă componenta civilă, comercianţii au dat o mână de ajutor.

De cum intri pe plajă dai de un panou care reglementează conduita pe plajă şi care, evidenţiat cât se poate de bine, anunţă că se interzice cu desăvârşire accesul comercianţilor ambulanţi pe plajă. La cât porumb se vinde pe plaja aia într-o zi s-ar asigura necesarul de hrană în Somalia pe două semestre, dacă nu chiar pe un an. Pe lângă porumb, cirulă şi se vând în mod ambulant următoarele: nămol, ceasuri, gogoşi, pietre de baie, parfumuri, scoici, mărgele, tatuaje, tabloide şi alte amintiri de la mare. Singurul lucru care nu circulă în niciun fel este organul de control care ar trebui să se îngrijească de respectarea celor scrise pe panou, dar, pe-aşa o căldură, e şi explicabil.

Tot în sfera comercială intră şi furnizorii de şezlonguri.

Ce e mică (a se citit îngustă) plaja din Eforie, da’ ştii ce mai rămâne din ea dacă excluzi zona de şezloange!?! O fâşie nu mai lată de câţiva metri unde n-ai ce căuta cu cearşaful – poate cel mult cu faţa de pernă sau, în lipsă de altceva, cu batista.  Ai de ales: ori dai 20 de lei pe zi pe şezlong, ori stai în picioare, ori stai numa-n apă. În traducere liberă asta înseamnă: gaură în buget, varice, încreţire inevitabilă a pielii.

Şi-am ajuns şi la apă.

După ce treci de bariera de pahare, coji de seminţe, de banane, ambalaje de seminţe, chiştoace, ciucalăi şi alte resturi, dai de o apă aproximativ curată în funcţie de cum defineşti termenul „curat”. Dacă-l defineşti similar cu dexu’, atunci dai de o apă curat murdară; dacă nu ştii ce-i ăla dex, atunci dai de o apă exact aşa cum ai lăsat-o.

În rest, e frumos la mare. Da’ nu la Marea Neagră!