Top de toată jena

Din lipsă de spaţiu publicistic topul de faţă se va rezuma la primele 3 poziţii. Restul competitorilor s-au prezentat, fără excepţie, într-un mod cât se poate de onorabil şi lucrează intens pentru a atinge una dintre poziţiile fruntaşe.

Aşadar, top 3 companii de toată jena:

3. Enel – deşi peste 2000 de electricieni „muncesc zi şi noapte pentru tine” (cine o fi acel „tine” e încă un mister), nu trece o săptămână fără să schimbi bateriile la lanternă. Deşi e plină capitala de sedii, sucursale şi alte acareturi de-ale lor, nu ştie nimeni unde să te trimită aşă că te trimit peste tot. Enel e singura companie în care transmiterea internă a documentelor se face cu poşta, chiar dacă vorbim de două ghişee aflate în aceeaşi clădire – asta am păţit-o eu când am fost să ridic un aviz de la ei. În fine, Enel e una dintre acele companii care deţine (sau colaborează cu) un call-center, botezat năstruşnic „Info Enel” unde, dacă te pune dracu să suni, afli că programul de lucru în strada Braziliei începe la 08:00, iar când ajungi în strada Braziliei afli că nu e chiar de la 8 şi-o freci o oră pe trepte.

2. ra HAT România – nişte unii care cică asigură service şi garanţii pentru samsung. Ca mai toate garanţiile oferite în România, şi garanţia oferită de hat devine nulă în momentul în care ai desigilat cutia în care se află produsul. Dacă ai neşansa ca produsul tău să se defecteze şi un minim de prostie ca să te duci la hat să faci gât, ai cam sfeclit-o. NU doar că, înainte de orice diagnosticare, vina îţi aparţine, dar pierzi din oficiu şi jumătate din perioada de garanţie pentru întreg aparatul. Şi ca raHatu’ să fie complet, piesa nou înlocuită are o garanţie mult mai mică decât cea veche. Dacă mai dai şi bani – aşa cum am făcut eu – poţi merge liniştit la comisia care eliberează certificate de handicapat.

1. Orange – despre ăştia am mai scris. Ceri factură detaliată pentru septembrie, primeşti pentru octombrie. Ceri să nu mai primeşti mesaje comerciale, primeşti şi mai multe. Vrei să renunţi la abonament, te sună fo 4 capuri de cretă să te-nveţe de bine şi să-ţi bage pe gât un abonament de valoare dublă. Soliciţi contract pentru nevăzători în braille, te trimit la Brăila. Treci pe pre-pay şi primul mesaj pe care-l primeşti de la operator e c-o promoţie expirată de mai bine de juma’ de an; rămâi pe pre-pay şi te bucuri de lipsa tuturor privilegiilor de abonat şi de indemnizaţia de handicapat.

Pentru a nu le nedreptăţi pe celelalte companii participante în cursă voi face o mică trecre în revistă:

– petrom: la petrom şi-atât nu se folosesc forme de salut; la petrom-v primeşti un semi bună ziua/seara; la omv nu scapi până nu cumperi o ciocolăţică, o gumiţă sau o plăcinţică;

– vodafone – sora mai coaptă şi mai puţin retardată a lu’ orange care-şi asmuţă departamentul de vânzări telefonice asupra clienţilor, fluturând ca scop al convorbirii intenţia de-i ajuta şi de-a le oferi tot ce e mai bun. Sanchi, mangleală de doi bani!;

– pure health and fitness – unde-ţi faci abonament pe perioadă determinată de trei luni, îl plăteşti în avans şi imediat ce expiră te sună o băşicată de la recepţie să-ţi atragă atenţia că ai întârziat cu plata pe a 4 a lună;

– poşta română – numai aici găseşti formulare în care îţi încape numele în secţiunea dedicată doar dacă te numeşti Pop Dan, dar, în schimb, poţi oricând să locuieşti la apartamentul numărul 3463093927402734 de la etajul 473239139545620.

Toate celelalte companii care, deşi ar fi meritat, nu au beneficiat de spaţiu în acest top pot fi găsite cu uşurinţă la registrul comerţului şi la fiecare colţ de stradă.

Anunțuri

2 responses

  1. Intr-adevar, cam zgircit la vorba, in topul asta… Ma gindeam, tinind cont de lista deschisa (laaaaarg) si de faptul ca oricui i-ar fi lehamite sa se osteneasca a o completa (nu de alta, dar i-ar lipsi in primul rind timpul, apoi cheful sa insiruie zeci de „laureati”), poate n-ar fi rau sa facem un club al infuriatilor (ca nemultumitilor e deja eufemistic)? Asta si pt ca toate „organismele” abilitate in acest sens (OPC etc) se dovedesc a fi doar niste gauri negre (care inghit resurse) si nimic altceva. Banuiesc ca in foarte scurt timp acest club ar deveni ong-ul number one pe tara; ce vorbesc eu, ar deveni partid, de-a binelea! Adica o forta. Iar „jmecherii” astia nu se sinchisesc decit in momentul in care se simt amenintati de ceva serios.
    Asa, ca un corolar la teoria, pardon, topul tau, as aminti ca Enel (cred, cea mai „re-branduita” firma, un rebranding-succes-total, caci, in ciuda schimbarilor succesive de nume n-a pierdut niciun client :))) ) a cistigat, vreo 2 ani la rind, premii la PR Awards, „prestigioasa” competitie, parte a PR World Awards. Prin 2003 si 2004 (poate si in anii urmatori, dar eu n-am mai urmarit rahatul, ca ma plictisisem deja). In 2004 li s-a acordat premiul de excelenta pt „Comunicatorul anului”. Adicatelea, firma care, ma-ntelegi, era cea mai tare in „piaristica”… Am uitat insa sa mentionez ca era si unul dintre sponsorii principali ai evenimentului. Simpla coincidenta, desigur.

  2. Pingback: Cariera de blogger « joy

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s