Cine vinde-n valea seacă…

Inocenţa mea adolescentina are o simpatie deosebită pentru mine, motiv pentru care, oricât aş încerca să-i fiu antipatic, ea persistă în a mă însoţi peste tot. Candoarea, în schimb, m-a părăsit cu mult înainte să aflu că am avut-o şi că se numea astfel.

Vacanţa de dinaintea ultimului an de liceu mi-a oferit primul prilej de a-i da papucii propriei mele inocenţe. N-am reuşit.

Faptul că mi-au mijit primii floci la axilă (încă nu mi-e clar ce e aia) mi-a dat puţin curaj şi ceva semne de masculinitate. Într-un acces de bărbăţie m-am hotărât că e cazul să-mi caut o activitate sezonieră din care să scot şi ceva parale, aşa că am investit nişte mărunţiş într-un ziar de anunţuri. După ce am „prospectat” oferta am pus mână pe telefon şi, spre totala mea surprindere, am fost chemat la interviu în aceeaşi zi. După 10 minute am fost angajat pentru o activitate destul de neclară, pe care am început-o în dimineaţa zilei următoare.

Pe la 8 am ajuns la „sediu” unde, fără prea mari formalităţi, m-am trezit îngropat într-un maldăr de lenjerii pe care, după ce le scoteam din pungi şi le împătuream invers pentru a le da un volum mai mare, le duceam într-o dacie break. La treaba asta mai participau cu normă întreagă încă trei fete şi, la fară frecvenţă, un chelbos cu barbă. Când breakul a fost umplut cu zeci de lenjerii, chelu ne-a anunţat că plecăm. Eu am crezut că aia a fost tot şi am luat-o încet spre casă, fără a mai cere alte explicaţii. N-am ajuns prea departe că m-am şi auzit strigat (pe numele Andrei – ???) de cel care, am aflat mai târziu, în maşină, era coordonatorul nostru. Am făcut cale întoarsă şi în 5 minute mă găseam în maşină, cu una dintre fete în braţe, plecând spre naiba ştie unde.

Preocupat de inventarierea flocilor de la axilă şi de găsirea unei poziţii decente astfel încât să nu comit un viol împotriva voinţei mele, nici n-am observat când am ajuns la 40 de kilometri de casă. Acolo am făcut un popas, am bobinat un covrig şi-am plecat mai departe.

După 130 de kilometri am ajuns la destinaţie. C-o geantă de voiaj plină de lenjerii în spate am primit primul training de vânzări:” deci tu tre’ să suni la om la uşă şi să-i spui că ai lenjerii bune, i le dai în mână şi după aia îl convingi să cumpere, da?”.  Treaba cu sunatu’ la uşă mi-a ieşit de minune, restu’ mai puţin…

În primele 3 scări n-am avut nimic de câştigat, da’ măcar mi-am îmbogăţit repertoriul de invective. La a 4 a scară nici n-am avut posibilitatea de-a intra din cauza unui domn în etate care, ca un bun locatar, păzea intrarea. Următoarele 2 scări au fost ca şi când n-ar fi fost: n-am aflat nicio înjurătură nouă, n-am apucat nici măcar să scot oghealul din geantă… Am schimbat cartierul şi, cu chiu, cu vai, am reuşit să primesc un „dacă te prind ţi-o bag în cur, ‘tu-ţi lenjeria mă-ti!, doarme copilu’!”, altceva nimic. De-abia înspre seară am găsit o „găina” (termen folosit pentru a-i numi pe cei care cumpărau) la vreo 60 şi de ani care, spre norocul meu, avea nevoie de ceva prosoape sau lenjerii pentru nişte poduri la o pomenire. După ce am convins-o că îl cunosc personal pe ăla care le-a produs în Slovenia (ţară renumită pentru producţia de lenjerii madeinchina), i-am luat banii şi-am luat-o la fugă mai ceva decât dacă i-aş fi vândut o grenadă fără cui – asta era o regulă a firmei: cum vindea cineva o lenjerie în vreo scară, cum trebuia să fugim toţi!

Până la sfârşitul zilei am ars gazul la mare artă şi-am mai făcut o dată inventarul la floci.

Drumul spre casă a fost în pericol de a nu se mai produce din lipsă de fonduri pentru combustibil. Şoferul nu vroia să alimenteze cu bani de la el, chelbosu’ se făcea că plouă şi noi, „vânzătorii”, trebuia să facem cheta pentru că, vorba aia, vândusem! Eu banii mi-i investisem în nişte produse de la philip moriss aşă că, nici să fi vrut, n-aş fi avut de unde… Până la urmă s-a scobit chelu’ de nişte bani, da’ numai după ce am jurat fiecare pe ce-aveam mai scump pe casă că-i vom returna în ziua următoare şi aşa am ajuns, într-un târziu, de unde plecasem. Drumul în sine n-a prezentat vreun eveniment notabil, dar pentru mine a fost puţin frustrant atâta timp cât fata care la dus îmi stătuse în poale acum stătea întinsă la picioarele noastre, sprijinindu-şi capul fix pe prohabul meu, mai-mai să muşte din el prin somn…

A doua zi mi-am cântărit bine opţiunile şi-am concluzionat că pentru o felaţie care nu s-ar fi întâmplat niciodată şi pentru nişte înurături deja însuşite n-ar fi avut sens să mai bat drumul până la Piatra Neamţ, başca să-i mai dau şi chelbosului banii pe benzină!

Şi-acuma, după atâta timp, stau şi mă-ntreb în inocenţa mea: cine-o fi primit de pomană lenjeriile alea două?

Anunțuri

7 responses

  1. Pingback: Leapșa pe bloguri: Cine te inspiră? « joy

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s