Ţâţe cu sfârcuri concave

Există o legătură directă între mercurul din termometre şi vestimentaţia femeilor: când primul creşte, a doua scade – atât ca număr, cât şi ca arie.

Reacţia femeilor la caniculă e explicabilă şi produce un tablou stradal care afectează în mod direct şi negativ vânzările pleiboi, fhm, haslăr, infractoarea. Tabloul, privit în ansamblu, nu poate fi considerat nici deranjant, nici imoral şi aproape nimeni nu sesizează partea mai puţin goală a paharului. Poate n-aş fi remarcat-o nici eu dacă, lipsit fiind de posibilitatea de-a alege un alt câmp vizual, nu aş fi avut-o în faţa ochilor timp de un sfert de oră.

Deşi la vârsta mea fizicul încă îmi permite să stau în picioare, prefer să stau jos (sau, şi mai bine, pe scaun). Azi dimineaţă am prins loc pe scaun între două femei: una preocupată de lectura unei cărţulii de buzunar (ceva cu succesul conjugal garantat dacă nu ştiu ce), cealaltă concentrată maxim la nivelul 2 din babăls. Am scos şi eu cartea şi m-am cufundat în lectură. Până la prima staţie am putut păstra o poziţie naturală a corpului, ceea ce, o dată cu plecarea spre cea de-a doua staţie, nu a mai fost posibil. Mi-am comprimat abil oasele şi am făcut tot posibilul să nu îmi ofer tenişii drept sprijin celor care, din lipsă de spaţiu, erau nevoiţi să stea doar într-un picior. Să zicem că am reuşit. Ce n-am reuşit, în schimb, a fost să-mi suprim spiritul civic şi să scanez grămada formată în proximitatea mea tocmai pentru a oferi, în caz de nevoie, locul unei persoane în etate sau însărcinate. Din partea stângă nu se preta nimeni la asemenea servicii, din partea dreaptă nici atât şi am considerat că nici din faţă nu mă paşte vreo primejdie, aşă că am coborât cartea din dreptul ochilor.

Cum am dat cartea la o parte, cum am dat cu ochii de ceva ce părea a fi o burtă de femeie însărcinată. Înainte de a-mi aduna picioarele de pe sub scaun, am mai dat o privire. Mă înşelasem! Chişca din faţa mea, înghesuită de nişte blugi prea strâmţi şi delimitată în partea superioară de un maieu prea scurt, se holba (cu ceva ce părea a fi un fel de ochi) la mine. Eu mă uitam la ea, ea la mine. Am scanat posesoarea (atât cât îmi permitea înghesuiala) şi m-am convins că locul meu era pe scaun. Chişca, presimţind probabil prima intenţie, s-a apropiat şi mai mult de mine, împiedicându-mă să mai pot aduce cartea în poziţia iniţială fără a o sprijini de ochiul ei respingător. Am cântărit bine situaţia şi am hotărât să las cartea la locul ei, căutându-mi un subiect pentru meditaţie. N-am reuşit.

Mă simţeam agasat de buricul ochist din faţa mea şi nu mă puteam abţine de la a-i mai arunca câte o privire dispreţuitoare. Mi-am mutat privirea mai sus, acolo unde bănuiam, ca oricare alt bărbat, că trebuie să existe lucruri mai plăcute. Am constatat destul de repede că licitasem prea mult cu distanţa dintre ţâţele reale şi ţâţa cu sfârc concav care se holba la mine. Imaginea panoramică asupra celor trei ţâte mi-a trezit instinctul de autoapărare şi am pus mâna la ochi aproape ostentativ. Bălăngăneala determinată de o curbă mai strânsă a făcut ca dosul palmei mele să intre în contact nu doar cu sfârcul concav, dar mai ales cu masa gelatinoasă a uneia dintre cele trei ţâţe (apropiate fiind şi eu neuitându-mă, n-am reuşit să stabilesc care dintre ele mă agresase). M-am resemnat în faţa imposibilităţii de-a părăsi locul sau de a-mi schimba poziţia, aşă că mi-am retras mână şi, o dată cu ea, capul până am ajuns în poziţia în care singura imagine observabilă era compusă din trei sfârcuri (două aproape convexe, unul deplin concav).

Imediat ce am scăpat de ochilă şi de fraţii lui ţumburucaţi (termen probabil inexistent), am avut acelaşi sentiment ca atunci când mi-am spart singurul furuncul deţinut vreodată: sentimentul eliberării şi-al recăpătării încrederii în existenţa binelui.

Am certitudinea că cea care şi-a asmuţit asupra mea sfârcu-i concav nu va citi niciodată cele scrise de mine aici (ceea ce nu ar fi neapărat un lucru rău!), dar dacă vreunul dintre cititorii mei ghinionişti o cunoaşte, îl (o) rog să-mi facă şi mie rost de traseul ei şi de intervalele orare în care se deplasează în diverse scopuri pentru a putea, în funcţie de acestea, să-mi modific programul de lucru sau, dacă va fi nevoie, să-mi schimb serviciul – eu îmi cam cunosc limitele şi ştiu că o eventuală reîntâlnire le-ar depăşi.

P.S.: ţin să le mulţumesc tuturor fetelor/femeilor care nu mi-au arătat (în mijloacele de transport în comun) sfârcurile lor concave, chiar şi atunci când acestea nu erau la pachet cu o a treia ţâţă.

Anunțuri

5 responses

  1. Aaaa, „infractoarea”… aveam niste colegi care au adus odata un exemplar, am ras de m-am prapadit.
    Cat despre spectacolul la care ai fost nevoit sa asisti … imi pare sincer rau. Eu sunt dezgustata de specimenele astea, chiar daca nu am vazut nici una de aproape si, implicit, slava Domnului sau Universului sau oricui m-a protejat, nici n-am atins vreuna!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s