Grig Carefacepişu

Grig Carefacepişu – prima parte

 

Grig şi-a trăit prima poluţie în lipsă. Poate asta nu s-ar fi întâmplat dacă somnul profund nu ar fi fost pentru Grig ceea ce fluturele este pentru omidă, adica un scop în viaţă.

A doua poluţie, a treia, a patra, ba chiar şi-a cincea l-au lăsat la fel ca şi prima: rece! Şi puţin ud.

La serbarea de sfârşit de an, gătit frumos de a sa mamă, Grig s-a prezentat cu somnolenţa la cote maxime. Da’ ce spun eu, maxime?!, când, de fapt, Grig dormea de-a-n picioarelea rezemat de gardul şcolii… Cu greu a reuşit s-ajungă în faţă când l-au chemat să-şi ia premiul (al II lea) şi nu mult i-a lipsit să adoarmă-n direct, fix pe podium, dar, deranjat de agitaţia din jur, a găsit o urmă de energie pentru a reveni la locul său (unde, fără nicio jenă, a adormit). Tot prin somn si tot în lipsă Grig a ajuns în clasă pentru a serba, împreună cu ai săi colegi, sfârşitul de an sau, mai bine zis, intrarea în vacanţă. Deşi în timpul anului Grig ocupa loc în al patrulea rând, de serbat a serbat din prima banca de la uşă, bineînţeles, dormind. Condiţiile improprii somnului l-au obosit într-atât de tare încât au declanşat în mintea lui, contrar oricăror aşteptări, starea de sete. După prima sticlă de cola evacuată l-a lovit ureea, în drum spre baie l-a lovit lenea, în baie şi-n linişte l-a lovit somnul, deci a adormit ignorând cu totul scopul prezenţei sale acolo.

Pe măsura ce igrasia prindea contur în pantalonii lui Grig, acesta, cărat cu năduf şi  gratulat cu epitete de doi colegi de clasă, se îndrepta, aproape în lipsă, spre casă. Abandonat în faţa uşii, lui Grig i-au fost necesare minute bune până să găsească resursele fizice de a suna la uşă.

– Da’ ce-i cu tine, Grig-mamă?, ce-ai de te-ai udat în halul ăsta?

– Păi….

– Să nu-mi spui că şi-au râs de tine puşlamalele alea trei care an de an de-abia trec clasa?!

– Ei… nu, da’…

– Cum nu? Păi, şi-atunci cum? Că doar nu te-o fi prins ploaia pe seceta asta…

– Ei, m-a prins ploaia… am adormit!

– Cum adica „am adormit”? Da’ unde, mă rog ţie, ai adormit, în canalizare?!

– Nţ, ce naiba?…. nu ştiu.

– Cum să nu ştii?

– Uite că nu ştiu, ce?!

– Păi şi dacă ai adormit, cum ai ajuns acasă?

– Păi nici asta nu ştiu, dormeam… numa’ ce m-am trezit la uşă…

– Măi Grig-mamă, mă-ngrijorezi! Cum Doamne iartă-mă să nu ştii de tine în halul ăsta? Eu te duc la doctor, să ştii!

– Stai bre, ce naibii? Păi dacă-mi era somn, ce era să fac? Am adormit… Da’ vă’ că tot degeaba, mi-i un somn de n-am cuvinte; mă duc să mă culc!

– Măi Griguşor, eu să ştii că mă precipit!, musai mergem la doctor.

– Eu spun că mai bine te duci singură şi mă laşi pe mine să dorm.

Şi întorcându-i spatele, Grig se duse la el în cameră. Dar mama, tot mamă!

– Hai măi Griguşor să-ţi dea mama pantalonii jos, că-s uzi…

– Of, dă-i…

Şi-n timp ce mamă-sa-l dezbrăca girjulie, Grig adormi buştean.

– Măi Grig! Griiig, ia scoală-te tu puţin, puiule! Măi, tu te-ai pişat pe tine!

– Cine?…

– Tu măi, tu!

– Ce-am făcut…?

– Te-ai pişat pe tine, Grigore!

– Când…?

– Păi tu să-mi spui! Ia miroase aici, na! – şi-i băgă pantalonii pe nas.

– Hai mă mamă, lasă-mă şi pe mine să dorm…

– Ba uite că nu te las! Mie să-mi spui de ce te-ai pişat pe tine, că altfel…

– Da’ nu spuneai că te duci la doctor? Oooff…

– Să vezi ce tu ce doctor îţi dau eu ţie peste ochi! Zi mă, de ce te-ai pişat pe tine?!

– Da’ nu înţelegi că nu ştiu?! Şi, până la urmă, de unde ştii tu că m-am pişat pe mine?

– Cum de unde? Că doar nu era să se pişe altcineva la tine-n pantaloni!, tu nu vezi cât îs de uzi şi ce miros au?

– Măi mamă, aşa o fi… m-oi fi pişat pe mine, da’ acuma ce rost mai are să mă cerţi? Nu, serios…

– Măi băiatu’ mamii, da’ eu nu te cert!, da’ dacă eşti bolnav? dacă ai, Doamne fereşte, amnezie sau boală de aia nemţească…. alhaimăr sau cum i-o fi zicând! Acuma te îmbraci şi mergem direct la doctor!

– Mamă, înţelege: NU merg nicăieri acuma că mi-i un somn de mă piş pe mine!

– Aoleu!, asta e, asta e! E boală de aia de faci pipi în somn…, cum îi spune? Vai, mâine neapărat mergem la doctor!

– Aşa, mâine….

Somnul era pentru Grig mai mult decât o necesitate; era, nici mai mult, nici mai puţin decât o pasiune. În noapte aceea Grig a dormit mai puţin bine decât în alte nopţi şi, pentru prima dată, în cucu gol. A şasea poluţie i-a tulburat, pentru prima oară, somnul. Puţin, dar nu suficient încât să-l şi trezească. Dacă poluţia n-a reuşit, maică-sa nu s-a lăsat până nu l-a dat jos din pat fix la 7 fix.

– Hai, scoală-te că mergem la doctor!

– Ce?… la ora asta la doctor?, el n-are somn?

– Du-te şi te spală cât strâng eu patul.

– Oooff…

Nedumerirea lui Grig n-a fost nici pe departe la fel de mare pe cât a fost a maică-sii atunci când, strângându-i patul, a depistat o umezeală consistentă pe cearşaf. Şi-a stăpânit cu greu cuvintele şi, cu Grig păşind leneş în urmă-i, a luat drumul spitalului.

– Bună ziua, domnu’ doctor.

– Săru-mâinile, doamnă, poftiţi!

– Dom’ doctor, am venit la ‘mneavoastră c-o problemă… Fiu-miu, Grig, cre’ că-i bolnav, sărăcu…

– Ia spuneţi, doamnă…cum adica bolnav, ce-l doare?

– Nu prea mă doa…

– Tu să taci, las’ că-i spun eu! Aşa… deci domnu’ doctor: ieri a avut serbarea de sfârşit de an… şi l-am îmbrăcat frumos, i-am pus crăvăţică de aia bleu, butoni la cămaşă… i-am dat şi cu parfum…, ce mai?, l-am gătit de douăzeci şi-un pol!

– Aşa…şi?

– Păi, şi s-a dus la serbare.. A luat premiu’ doi, să ştiţi! Aşa, şi nu ştiu ce-a făcut el pe-acolo da’ a venit acasă ud!

– Ud? Transpirat adica?

– Ei…. transpirat! Nu domnu’ doctor, nu transpirat…

– Da’ atunci cum?

– Ud…

– Ud, ud, da’ cum?

– Ei… ud. Domnu’ doctor, mi-e şi ruşine să vă spun, da’ vă spun: a venit pişat pe el!

– Aha… păi, ia spune puiule, cum aşa?

– Nu ştie, dom’ doctor, nu ştie….

– Păi de unde ştiţi că nu ştie?, poate ştie…

– Nu ştie, dom’ doctor, nu ştie… Ştiu eu că nu ştie! Cum să ştie dacă dormea?!

– Doamnă, eu nu mai înţeleg. Deci fiul matale s-a pişat pe el în somn sau la şcoală?

– Da, dom’ doctor, fix aşa…

– Fix aşa? Păi ori aşa, ori aşa!

– Păi şi aşa, şi aşa: s-a pişat pe el la şcoală în timp ce dormea… că el aşa zice!

– Femeie, deja mă doare capul. N-ai spus dumneata că nu ştie?…acuma zici că ştie, de fapt! Hotărăşte-te!

– Păi cum să vă spun….

– În fine, o lăsăm aşa… Deci s-a scăpat pe el în somn la şcoală în timpul serbării şi a venit acasă ud. Urina ce culoare avea?

– …. cum adica ce culoare avea? păi dacă s-a pişat pe el, de unde să ştiu eu ce culoare avea?… Poate dacă se pişa în sticlă…

– Bine, nu ştiţi… ulterior a avut vreo stare mai deosebită, a acuzat ceva dureri, poate greţuri?

– Nu, nu cred… acuma, să fiu sinceră cu dumneavoastră, nici n-am avut când să-mi dau seama că a adormit cât ai zice cucuruz..

– Şi ai dormit bine, băiete?

– Da, da’ nu suficient.

– Minte dom’ doctor!, a dormit mai bine de doi’şpe ore. Ca să nu vă mai spun că a făcut şi pişu-n pat, că m-am şi speriat…

– Aşa deci, a făcut din nou pe el…

– N-am făcut dom’ doctor, chiar n-am făcut! De-abia de dimineaţă, la baie, am făcut iar.

– Domnu’ doctor, vă spun eu: cât era el la baie eu am strâns patu’ şi-am găsit cearşafu’ ud, ce dracu’?!

– Doamna, cred că cel mai bine ar fi să vă trimit la un coleg de-al meu, el a mai avut cazuri de astea.

– E chiar aşa grav?

– Nu e grav, dar mai bine mergeţi la el.

Purtat  pe sus de maică-sa pe culoarele spitalului, Grig ajunse în faţa celui de-al doilea doctor.

– Bună ziua domnu’ doctor!

– Săru’mâna, doamnă. Care-i prob…

– Domnu’ doctor, băiatul meu e bolnav! Ieri, la şcoală au avut serbare şi el s-a pişat pe el în somn!

– În somn? adica vreţi să spuneţi că a făcut pipi-n pat?

– A făcut şi-n pat, am găsit eu cearşaful ud de dimineaţă. Da’ înainte de asta a făcut în somn, la şcoală.

– Cu alte cuvinte, fiul dumneavoastră a adormit la şcoală şi a făcut pe el… V-a spus el asta?

– Nu mi-a spus, el habar n-avea, da’ a venit cu pantalonii uzi şi miroseau a pişat.

– Ia spune tinere, cum a fost?

– Aaa…

– Vă spun eu cum a fost: l-am trimis la serbare îmbrăcat cum nu se poate mai bine, i-am pus şi cravată, l-am dat şi cu parfum.. şi el a venit acasă  – şi nici măcar nu ştie cum – pişat pe el. Ca să nu vă mai spun – ăăă, ba, de fapt, v-am spus deja – noaptea trecută iar a făcut pe el. Mie nu mi se pare normal ca la vârsta lui să mai facă pe el.

– Aşa este… Ce vârstă ai tinere?

– Fac în…

– Face acuş 14 ani domnu’ doctor! Auzi, la pai’şpe ani să faci pe tine!?

– Şi se întâmplă des să facă pe el?

– Nu, acuma e prima dată… a mai făcut când era mic, da’ atunci era ceva normal, nu?

– Probleme cu somnul are?

– Da’ de unde?, doarme ca ursu-n grotă.

– Analize de când nu i-aţi mai făcut?

– Ăăă, mda… e mai bine de un an, poate chiar doi.

– Vă trimit la un coleg de-al meu şi el o să vă dea şi un set de analize, după care vedem ce este de făcut.

Cu tensiunea la apogeu, mama lui Grig (cu Grig, cu tot) ieşi ca împuşcată din cabinet: „treci la analize, fi-ţi-ar somnu să-ţi fie! aşa zile am ajuns, să mă faci de râs prin tot spitalul? oof, viaţăăă”.

– Domnu’ doctor, bună ziua!

– Bună ziua doa…

– Deci fiu’miu e bolnav! L-am trimis la serbare – s-a pişat pe el; a venit acasă şi iar s-a pişat pe el! Eu nu mai ştiu ce să cred şi el nici măcar nu ştie că s-a pişat pe el de două ori! Şi uitaţi-vă la el ce faţă de castravete are, nici măcar nu-i pasă că mă face de râs încontinuu de azi dimineaţă! Făceţi-i analizele alea şi, dacă e cazul, eu spun să-l internăm că oricum e în vacanţă!

– Doamnă, calmaţi-vă…

– Cum să mă calmez dom’ doctor, cum să mă calmez?! Matale ai copii?, dacă copiii matale s-ar pişa pe ei la pai’şpe ani, ai fi calm?, că eu nu pot!

– Doamnă, poate e o problemă mai complexă… Nu are sens să vă pierdeţi minţile: facem analizele, merge băiatu’ la un control şi sigur aflăm cauza.

– Domnu’ doctor, pe mine nu mă-nteresează cauza, pe mine mă-nteresează să nu se mai pişe ăsta pe el, că-l omor, nu alta!

– Lăsaţi că îi dăm noi de cap… Veniţi mâine dimineaţă la 7 pentru analize; băiatul să fie nemâncat, cel mult poate să bea un ceai!

– Bine domnu’ doctor, mâine la 7 aici suntem.

Prima zi din vacanţa lui Grig a început prost şi a continuat şi mai prost. De unde nu mâncase nimic, maică-sa, înnebunită de ruşinea prin care trecuse în spital, l-a ţinut toată ziua pe ceai neîndulcit şi i-a impus program fix de mers la baie: la fiecare două ore Grig era nevoit să se pişe. Partea bună era că ceaiul îi asigura un flux constant, partea proastă era că nu-i ţinea de foame. Grig îşi puse toată nădejdea în slujba nopţii când, după ce maică-sa va adormi, se va duce să mănânce pe furiş. Speranţa lui a fost brutal masacrată de decizia maică-si de-a dormi împreună… Chinuit de foame şi blestemându-şi zilele şi vezica, Grig adormi cu greu, dar nu avu parte de prea mult somn deoarece îl trezi ceasul deşteptător ” mişcă şi te pişă, s-au făcut orele! şi după aia să bei nişte ceai!”. Şi-aşa o ţinu Grig toată noaptea: n-adormea bine că trebuia să se pişe şi să bea ceai. După a patra repetiţie, maică-sa îl trezi  de tot: „hai că e şase! pişă-te şi hai să mergem ca să fim primii, nu vreau să mă-ntrebe toată lumea ce boală ai tu!”. Buimac de nesomn, Grig se dezbrăcă de pijamale şi luă drumul băii. Nu termină bine de revărsat că se trezi cu maică-sa, roşie de furie, în uşa băii: ” măi băiete, măi! tu vrei să mă scoţi din minţi?, tu vrei să mă bagi în mormânt?… când naibii ai putut să te pişi pe tine, măi afurisitule?” şi-i flutură pantalonii pe la nas simultan cu o palmă atent plasată peste ochi. „Ei, las’ că vezi tu!, internarea te paşte.” Grig se uita la măică-sa, la pijama, în oala de la veceu şi mai că nu înţelegea nici el de cum naibii se pişase (iar!) prin somn…

Drumul până la spital l-au străbătut în timp record: maică-sa cu gândul la internare, Grig cu mintea la mâncarea de după analize.

( Va urma… )