Un corigent acuză

Prima mea notă de 7 a fost la caligrafie. Litera „e” mare de mână mi-a stricat media generală suficient de rău încât să nu primesc mai mult de premiul 2, amânând astfel prima mea coroniţă.

Prima mea coroniţă n-am luat-o niciodată. În liceu am fost destul de aproape, dar medicul stomatolog a considerat că mai bine-mi scoate măseaua decât să-i pună coroniţă.

Prima mea notă de 7 în liceu a fost la geografie şi mi-a salvat, împreună cu un 8 vânat cu mare sârg, media pe tot anul. Ceea ce în clasele primare mi se părea a fi o ruşine, în liceu devenise deja performanţă.

Aş putea să afirm într-un mod ferm că am făcut şcoala degeaba, dar mai aproape de adevăr aş fi spunând că am trecut ca gâsca prin apă. Dar de ce nu „degeaba”?

Păi: într-a zecea am evitat o restanţă-n august procurând o yală nou-nouţă pentru laboratorul de engleză (pe care, în anul respectiv, l-am vizitat de 4 ori); într-a un’ş’pea am trecut practica pentru că o sticlă de-un kil stalinskaya a avut trecere la dom’ maistru’; într-a doi’ş’pea n-am dat decât tradiţionalele protocoale la orale, în rest nimic.

Nici student n-am fost degeaba. Cum de ce?

Păi: la finanţe am achiziţionat în ziua examenului un manual de 900 gr. scris de prof’ şi necitit de mine, deci m-am calificat pentru 6 din oficiu; la practica de la conta am procurat de la asistentu’ lu’ dom’ profesor un proiect deosebit de bun, la preţ de producător-corector, deci am luat 8 (deşi aş fi putut lua 10 dacă autorul n-ar fi avut scris de medic semiparalizat); la economie, după cum era datina, am predat două foi goale umplute cu alte foi semnate de isărescu, deci am primit 7,43; la obiectul intitulat „spiritualitate civică” am trecut pe merit (dar în lipsă), deci nu pot fi acuzat că aş fi dat ceva.

După doi ani de chin intelectual am abandonat prima şcoală superioară şi m-am înrolat la a doua. Dar nu degeaba…

Păi: la informatică puteam plăti cartea lu’ dom’ profesor sau restanţa care avea valoare dublă (încă mai am cartea); la statistică mi-am permis impertinenţa de-a-mi scrie prenumele în locul pronumelui şi asta m-a costat o restanţă şi-o carte (sau invers); la filosofie am plătit şi-am pătimit spiritual apreciind că este  este ceea ce este în aceeaşi măsură în care este ceea ce NU este, apreciere care pe domnişoara profesoară n-a satisfăcut-o, dar a convins-o să mâzgâlească un 5 în dreptul meu. Altcumva, m-am descurcat şi m-am încurcat de-o diplomă. Ultima.

Nu mă simt cu nimic vinovat pentru că am dat, ba dimpotrivă! E-adevărat, mi-aş fi dorit să nu fiu nevoit să dau, aş fi vrut să iau un 5 pe burta mea decât un 7,43 pe punga lu’ tata, da’ nu s-a putut! Nu s-a putut pentru că la catedră stăteau şi comercianţi, nu doar profesori; nu s-a putut pentru că foamea de bani era (este) mai mare decât setea de educaţie; nu s-a putut pentru că cineva a permis să se poată cum n-ar trebui să se poată, iar altcineva a hotărât că doar aşa se poate.

Ca fost elev mediocru şi student mai mult absent, n-ar trebui să am nimic de obiectat. Dar am!

Avem prea mulţi profesori care NU cunosc limba româna, dar au pretenţii că ar şti-o; avem din ce în ce mai puţini profesori care-şi respectă meseria şi elevii; avem în continuare tiparniţa de diplome lângă tiparniţa de bani; avem încăpăţânarea de-a intra la facultate în baza dosarelor, nu a cunoştinţelor; avem obligaţia de-a plăti profesori care nu-şi ţin cursurile, dar îşi vând examenele; avem asistenţi şi lectori care pun pe piaţă, an de an, referate, lucrări, proiecte şi orice este necesar pentru ca studenţii să treacă şi plata să meargă; avem licee care selectează elevii după nume şi renume şi profesori care pun note după aceleaşi criterii; încă avem la bacalaureat profesori supraveghetori care scriu pe tabla rezolvarea subiectelor, ştergând rândurile pe măsură ce le scriu; avem profesori „doctori” care, dacă nu înveţi şi nu reproduci întocmai din cartea lor, te pică – de parcă ar fi inventat ei dreptul civil, să zicem; avem secretare care fac orice 3 să pară 8 şi orice prostie să pară inovaţie; în fine, avem un corp profesoral corupt, incapabil, slab pregătit, dezinteresat, oportunist, care elimină orice intrus de bună credinţă dornic să îi mai spele ruşinea (atunci când nu-l elimină, îl converteşte!).

Consideraţia şi admiraţia pe care le-am pus în ghiozdan în primii ani de şcoală s-au risipit cu fiecare leu  pe care l-am dat celor ce nu ar fi trebuit să-l primească, darămite să-l mai şi cerşească. Aşa cum nu mă interesează pe mine că sfecla de zahăr nu mănâncă carne, tot aşa nu-i interesează nici pe ei că în ghiozdanul meu miroase a hoit, atâta timp cât la ei în buzunar miroase ca la  benere.

Anunțuri

One response

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s