Studiu de haz

Râsul – nu animalul, ci celălalt – are proprietăţi dintre cele mai diverse.

Studii profunde au arătat că râsul ajută la creşterea încrederii în sine, la creşterea speranţei de viaţă, la creşterea masei corporale şi la alte creşteri. La alte creşteri sigur nu intră crescutul găinilor moţate sau al nutriilor! Am experimentat pe pielea (sau penele) lor câteva casete cu d.o.d. şi vacanţa mare, rezultatele fiind dezamăgitoare, aproape tragice: nutria a avut o tentativă de suicid prin înecare, iar 3 găini din 4 s-au struţificat în colbul ogrăzii.

Râsul, odată stârnit, poate determina reacţii inedite precum: aplaudatul, grohăitul, plânsul, spasmofilia, delirul. Oricare ar fi reacţiile, oamenii au plăcerea de a istorisi fazele amuzante şi cele mai întâlnite recomandări care vin să sublinieze caracterul ilar al acestora sunt următoarele: „m-am căcat pe mine de râs”, „deci te pişi pe tin’ de râs”, „leşini de râs”. Mai puţin populare sunt: „m-am spart de râs”, „mă râd de mă strâc”, „m-am fărmat de-atâta râs” şi altele, dar capul de listă îl ţin cele enumerate iniţial, deci să analizăm.

„Am leşinat de râs” –  poate cea mai apropiată de realitate. E drept că uneori râsul delirant aduce puţin cu ameţeala, da’ eu tot nu cred că a leşinat careva, la propriu!, de râs! Dacă ştie cineva un caz este rugat să ni-l dezvăluie şi nouă – în situaţia în care leşinatul nu şi-a mai revenit, vă rog să nu ne aduceţi la cunoştinţă deoarece cazul întră la capitolul „am murit de râs” şi asta chiar nu e de râs.

„M-am căcat pe mine de râs”, „deci te pişi pe tin’ de râs” – le tratez împreună deoarece sunt foarte apropiate, fizic vorbind.  În momente de un crunt amuzament am constatat că unele supape mai scapă, da’ nicidecum mai mult de-un pârţ, două. A păţit cineva ruşinea să scape şi continuarea? Nu cred…. Oricum, fie că voi crede, fie că nu, tot nu înţeleg de ce râsul are efecte aşa limitate.

De ce n-ar putea râsul să determine şi altfel de reacţii, cum ar fi:

– „bă, am râs de mi-a curs ceara din urechi!”;

– „deci îţi spun, râzi de-ţi creşte hemoglobina”;

– „am râs până mi s-a comprimat sucu gastric”;

– „nu mai puteam să râd că-mi muşcam limba de la cât mi s-a umflat testosteronul”;

– „râzi de faci roşu-n gât”;

– „am râs pân-am intrat la menopauză!” ?

Râsul poate avea mai multe surse, însă niciuna nu este universală din varii motive… Am întâlnit oameni care nu gustă bancurile, oameni care nu apreciază desenele animate, care nu înţeleg umorul lui Horaţiu Mălăiele, care nu găsesc nimic amuzant în nicio circumstanţă…  Cred că posibilitatea de a te amuza ţine mult şi de imaginaţie, astfel încât nu pot să-i condamn pe cei care nu o au pentru simplu motiv că ar fi meschin să mă leg de neajunsurile semenilor mei.

Cum unii nu găsesc nimic amuzant în nimic, tot aşa sunt şi unii care găsesc de cuviinţă să se amuze pe seama cui nu ar trebui. Batjocura a devenit cel mai la modă umor! E la fel facil să râzi de un amărât de la şcoala ajutătoare care nu ştie pluralul de la telecomandă, pe cât este de greu să-ţi insuseşti bunul-simţ; e cu mult mai cool să auzi la nesfârşit „pula, muia, căcat, morţi’ măti, sloboz” la un stand-up ieftin, decât să mergi la teatru – „Tache, Ianche şi Cadâr” nu face nici cât o ceapă degerată în faţa glumeţilor de azi (a nu se înţelege că nu există şi umorişti de stan-up care chiar au umor şi bun-simţ!); în fine, e mişto să râzi de cineva decât cu cineva.

Las baltă studiul de faţă cu zâmbetul pe buze şi cu gândul la ce-ar mai putea găsi amuzant alţii pe această temă. Îmi imaginez că, dacă n-am eu umor – ceea ce poate fi şi adevărat -, poate au alţii.

Anunțuri

2 responses

  1. E drept că pe la stand-up-urile ieftine cei care livrează stau cu dânsa în gură mai tot timpul, ca monedă devalorizată de schimb contra unor grimase forţate ce cu greu pot fi interpretate ca fiind, măcar, simple zâmbete. Una peste alta, mă bucur că am fost pe la toaletă înainte de a citi articolul, că cine ştie pe unde mă plesnea 🙂

  2. Sexul se vinde cel mai usor, dar ia sa-i punem sa faca bancuri si scheciuri fara pornache? Ar mai fi in stare de ceva? In ce priveste bancurile ce circula liber, aici e clar. Daca nu e porcos, nu-i banc. Dar despre ce se da pe media, sau ce se interpreteaza cu public, am parerea ca trebuie cenzurat. Fara nicio mirare, pentru ca actorii nostri mari, cei de felul carora n-o sa mai vedem niciodata asa si-au ascutit simtul umorului: fiind siliti de cenzura sa scoata glume din piatra seaca, dar fara obscenitati. Ce, nu radeam pe timpul alalalt? Numai daca il vedeam pe Toma ori pe Amza era suficient. Nu mai vorbesc de Puiu Calinesc, Dem Radulescu, etc, etc. Am vrut libertate, iata ca nu stim ce sa facem cu ea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s