Cântecaci şi cântecele

Oricum ai da-o şi oricum ai interpreta-o, egalitatea noastră în faţa şi la nivelul căcăstorii rămâne în picioare.

Încă de mic mi-a plăcut să am şi o activitate secundară în timpul petrecut pe budă.

Pe vremea când de-abia învăţasem buchiile şi lucram intelectual la înţelegerea lor până legam cuvinte, hârtia de şters era semicartonată. Avea o culoare asemănătoare cu rodu’ muncii ce urma a fi şters şi, de cele mai multe ori, conţinea mici citate şi paragrafe de prin „flacăra” sau din almanahe date la casat. Defapt aşa mi-am început eu lecturile la veceu: citind, antemânjire, hârtia igienică.

Azi aşa, mâine aşa, am dezvoltat o relaţie specială cu papirusul multifuncţional. De câteva ori am trădat relaţia noastră deoarece mamaie-mia, în fundu curţii, n-avea de şters la fund decât ziare netopite pe care eram nevoit să le mototolesc în prealabil şi care, invariabil, mă curăţau de „treabă mare” şi mă murdăreau de tuş, fapt care nu doar mă oftica teribil, dar îmi şi păta iremediabil chiloţii în dos, trezindu-i lu’ bunică-mia dileme legate de alimentaţia mea.

Hârtia semicartonată avea şi dezavantajele ei. Pentru că era total strâmbă în lungime plierea nu avea decât foarte rar ca rezultat dublarea grosimii, în rest doar o făcea mai lată; din pricină că avea o granulaţie uşor confundabilă cu şmirgherul, era de recomandat să dai cu puţin strugurel după, iar pentru că avea un miros urât chiar şi nefolosită, te făcea să te gândeşti bine dacă să-ţi sufli mucii sau, mai bine, să-i înghiţi.

Revoluţia din opş’nouă ne-a adus, la pachet cu alte binefaceri ale democraţiei, şi altfel de hârtie igienică, iar mie personal nişte polipi bonus. Cu democraţia m-am împăcat destul de repede, da’ la polipi am renunţat prematur şi-mi pare rău. Polipii mi-au oferit imunitate la mirosul hârtiei igienice de partid şi n-aş fi renunţat la ei dacă nu băgau la consignaţie hârtie de aia nouă, parfumată. Prima utilizare după operaţia de polipi a multlăudatei hârtii mi-a dezvăluit faptul că, deşi aş fi putut, nu a mai fost necesar să-mi suflu nasu’ deoarece m-am regăsit văduvit de muci. Atunci a fost pentru prima dată când m-am bucurat de aparaţia sulului roz-probabil parfumat, iar următoarele dăţi  n-au fost altceva decât detalii. Însă ultima experienţă m-a făcut să regret şi polipii, şi hârtia semicartonată cu răvaşe.

Într-o toamnă spre iarnă, neavând ocupaţie, m-am combinat la o răceală sau la o gripă (cu toată ruşinea şi experienţa, nu ştiu nici acum care-i una şi care-i alta). Consemnat fiind la domiciliu şi obligat la stat în pat, singurele mele ocupaţii erau înghiţitu de pastile, de ceai, de ceva mâncare şi, absolut normal, eliminarea lor majoritar prin urină sau pişu, minoritar prin fecale sau caca. Aşa se face că la prima eliminare din poziţia şezut am produs, probabil de la febră, o treabă de consistenţa cremii de cremşnit cu un puternic miros de medicamente. Faptul în sine nu m-ar fi deranjat dacă nu mi-ar fi curs şi mucii gârlă şi n-ar fi trebuit să-i suflu în ultima generaţie de hârtie igienică care se găsea la mine în baie, hârtia parfumată cu 3 straturi. După trei goliri nazale complete şi jumate de sul consumată, a venit şi timpul să folosesc cealaltă jumate în scopul ei principal. Am luat una bucată hârtie semiperforată şi-am purces: primu’ strat mi-a intrat pe sub unghii, al doilea s-a contopit cu al treilea, iar al treilea cu cremşnitu! Era cât pe ce să scap o înjurătură, dar presat de pericolul de-a-mi scăpa mucii în chiloţi, am rupt la repezeală o altă bucată şi-am dat cu muci-n ea fix în ultima clipa. Care ultima clipă a fost totuna cu prima clipă în care hârtia parfumată n-a mai mirosit a nimic altceva decât a cremşnitul de sub unghii, căci uitasem să vă spun da’ primu strat de la prima operaţiune s-a contopit aproape instantaneu cu cel de-al doilea care, după cum n-am uitat să vă spun, s-a identificat prompt cu cel de-al treilea care, după cum bine ştim, s-a transformat în cremşnit!

” ‘Tu’i artimetica’n fund lu’ ăla cu hârtia lui ” mi-aş fi dori să spun, da’ mă năpădi o serie de fix patru strănuturi terminată cu următorul bilanţ: mucii pe uşă, niscaiva stropi în chiloţi, urme de cremşnit pe nas, hârtie pe sub unghii, cremşnit pe hârtie!, aşă că n-am mai apucat să spun nimic şi-am făcut, total inopinat, un duş fierbinte.

Regret şi-acum c-am renunţat la polipi pentru că altfel n-aş fi renunţat la hârtia semitipărită sau, dacă aş fi renunţat, nu mi-ar mai fi păsat că asta nouă, cu 3 straturi, pute ca dracu’ după ce ieşi de la camera de gazare.

Acu’ că v-am spus ce-am avut de spus mă duc puţin prin cartier cu un anunţ umanitar, că tare mi-i că răcesc: ” Hârtie semicartonată cumpăăăăăăăăăr!”.

Anunțuri

21 responses

  1. Sa inteleg ca votul publicului a scos, in top, hirtia cu 3 straturi.
    Aproape c-as zice ca merita un film, relatarea ta; desigur, ramine sa gasesti si producatorul interesat de profunzimea subiectului.
    F distractiva, scena! Banuiesc ca au auzit si vecinii hohotele mele…

  2. 🙂 Vai de mine! Nu de raul tau, ci de comicul situatiei, magistral redat. Of… hirtie old fesin… nu prea cred; dar iti pot recomanda cea in 2 straturi sau chiar cea intr-unul, desi banuiesc ca ai ajunge la acelasi rezultat. Insa, dat fiind faptul ca acum ziarele nu se mai tiparesc sub plumb… problemele cu tusul cred ca nu mai sint de actualitate. De evitat hirtia glossy, cea din revistele mondene de mari fite! Lesne de inteles din ce motive… A! Sau alta sugestie (daca tot conferentiem pe tema stergatorului-optim); vezi ca exista unele „prosoape”de bucatarie (sulurile mai mari, nu cirpele, se-ntelege) care au o textura mai ferma. E adevarat, costa ceva mai mult, dar au si mai multi… km.

  3. Foarte amuzant şi, sincer, nici nu mă aşteptam să nu fie, având o asemenea temă aleasă, bineînţeles pe principiu democratic, însă fără dezbateri (fără nicio ofensă). Privitor la chintesenţa temei pot spune că ziarul mi-a fost prieten de nădejde, pe timpul când Adevărul era folosit pentru a desconspira şi curăţa scursurile societăţii.

  4. M-aţi băgat în dilemă: îs bune ori nu-s?
    Adica spune nea Costache, om cu etate şi experienţă, că nu-s bune şi io-l cred! După care vine doamna doctor „şilavarăcald” şi spune că ar fi bune… Vă rog să mă lămuriţi şi pe mine, dacă s-ar putea până la proxima mea vizită în sala tronului, nu de alta da’ am două ghivece cu urzici pe balcon şi mi-i să nu mă înfing în ele ca prostu’….

  5. Pingback: Aniversară « Buimacii

  6. Pingback: Blogosfera alături de Paul Ispas | Blogul lui Nea Costache

  7. Pingback: Un paradis natural mai putin cunoscut | Blogul lui Nea Costache

    • Da, e la poştă… Că m-am dus s-o iau şi după vreo 20 de minute de stat la rând mi-am dat seama că nu am buletinul soţiei cu mine, şi cum nu avem domiciliu comun n-aş fi putut să iau coletul. Luni dimineaţă cu siguranţă intru în posesia ei, vă anunţ imediat ce se petrece fapta 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s