Aţi auzit?

Ferice de cei care nu au auzit încă expresia :” trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul”; ferice şi de cei care au auzit-o şi-au înţeles-o; nu ferice de cei care au auzit-o, dar n-au înţeles-o.

Pe mine această expresie nu mă face nici mai fericit, nici mai nefericit, mă face doar să-mi pun întrebări.

Cum adică „ne ocupă tot timpul”? Adica am putea să facem şi ceva mai bun decât să trăim? În timpul vieţii ne-am fi dorit să mai şi murim din când în când pentru ca viaţa să nu ne ocupe tot timpul?…

Da’ oare cetăţenii din alte ţări, ce fac? Viaţa lor nu le ocupă tot timpul? Să fie românii singura naţie care de la naştere până la moarte doar trăieşte…? Oare numai în România viaţa are caracter permanent până la moarte, iar în alte ţări se poate practica şi la fără frecvenţă?

Sau suntem noi cei mai săraci dintre calici şi ne permite să trăim numa’ în timpul vieţii, iar alţii beneficiază de timp şi înainte şi după viaţă astfel încât timpul lor este mai lung decât viaţa în sine şi asta le permite ca în timpul existenţei să mai facă şi alte cele decât să existe pur şi simplu?

Dacă n-am fi trăit în România, oare cu ce ne-am fi ocupat tot timpul? Care ar fi celelalte opţiuni la viaţă de pe alte meleaguri? Ori şi pretutindeni eşti constrâns să trăieşti în timpul vieţii, dar noi ne imaginăm că numa’ la noi viaţa a pus monopol pe timpul trăit?

Deja mi-am ocupat prea mult timp din timpul meu de trăit în România pentru a-mi pune întrebări legate de un răspuns stupid exprimat pompos în care nici măcar nu cred. Mai bine-mi văd de viaţa mea!

Anunțuri

6 responses

  1. Măi, asta e, trăim în România, undeva între Congo şi Germania.
    Respect oamenii care blamează porcăriile ce se întâmplă dar iau atitudine, încearcă să facă ceva pentru România.
    Respect şi mai mult românii care scot în evidenţă valorile naţionale, ne fac mândri de România, deci contribuie la un viitor mai bun.
    Cât despre cei care se plâng, urlă, învinovăţesc, mănâncă rahat non-stop dar nu fac nimic pentru a îmbunătăţi cu ceva starea în care se află; pot să mă lipsesc de ei.

  2. Inteleg ca esti in categoria celor care au auzit-o si n-au inteles-o ? 🙂

    Da, noi suntem si paranoici… avem senzatia ca Romania (statul) este de vina pentru tot ce ni se intampla rau… si de fapt nu e chiar asa…

  3. NU:
    Murim in Romania si asta ne oftica tot timpul! E mult mai buna si cu mai mult sens. Dar nu stau sa o dezbat caci ar fi extrem de mult de scris :). Cred ca voi face un post pe bluogul meu despre asta in cel mai scurt timp deci te/va invit acolo.

    • Poate pe tine te oftică, deşi nu cred că ai avut ocazia până acum să mori în România ca să ştii ce stare o să ai în acel moment. România nu e condamnare şi nici o ciumă, deci nici nu pierdem timpul trăind aici şi nici nu ne ofticăm murind aici. Sau cel puţin aşa ar fi firesc să fie…

      • Multe ar fi firesc sa se intample in Romania dar nu se intampla … Da traitul in romania este o pierdere de timp pentru ca in alta parte ai trai mult mai bine mucind si platind taxe si impozite la fel ca in Romania. Murind in Romania iara este un lucru nasol pentru ca puteai muri mult mai bine si implinit in alta parte. Parerea mea…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s