Românaşului îi place

Sus la munte, la izvor. Sau la mare.

Sus la munte nu e chiar atât de sus, mai degrabă preferă mai pe la poale, la vreo pensiune sau la vreun hotel. Acolo se produce îmbinarea optimă între sălbăticie şi civilizaţie. Vezi muntele, simţi aerul curat şi mai mult n-auzi decât auzi. Acolo merge uairlesu, treigeu, ateveu, circulă lumea bună, maşinile tari, ştirile de ultimă oră. Nu poţi să devii sălbatic aşa, deodată!, trebuie să păstrezi legătura cu binefacerile lumii moderne şi să te întrebuinţezi de ele ca şi cum ai fi în acelaşi loc din care ai venit. Păi, degeaba ai dat ‘jde milioane pe mobil, leptop şi tun de bas? Ţoalele tale de firmă n-ar valora nici cât o balegă pe cărări sau poteci rătăcite prin păduri, chila de gel n-ar impresiona nici măcar o ciocănitoare şi la capătul drumului n-ai găsi decât, cel mult, un izvor cu apă. Parcă e prea insipid un astfel de scenariu, nu? Astea-s pentru căcănari de aia care umblă în bocanci de tură, cu şifonieru-n spate şi cu izoprenu la cur sau după cap, dorm în saci şi stau în corturi, mănâncă pateu şi biscuiţi şi beau ţuică de prune. Vai de viaţa lor de nespălaţi decât la izvor!

Ultima dată când am fost ca nespălatu la munte am constatat că lumea bună s-a încumetat să urce sus, foarte sus. Astfel se face că în loc să mă-ntâlnesc cu ursu’, m-am întâlnit cu ursus, în loc să calc pe frunze am călcat pe kent, pe lays şi pe mars, iar în locul de campare am găsit campari. Toate astea au fost repere clare că animalele trecuseră pe acolo.

Plictisite de atâta urcat, exemplarele de referinţă au coborât cât mai jos cu putinţă. Acolo au găsit mediul propice pentru existenţă.

Nu există alt spaţiu de manifestare care să le confere atâta libertate şi recunoaştere a valorii. La mare totul e la vedere: lanţu, chiloţii-slip marcaţi cu un D pe-o bucă şi cu-n G pe alta, semnu’ tribal de pe gambă şi sirena de pe brand, stilul educat de vorbit la mobil, maniera versată de băut pe lângă umbreluţă, dexteritatea de spart seminţe şi, nu în ultimul rând, privirea superioară şi plină de dezgust adresată fraierilor de pe cearşafuri de la înălţimea şezlongului.

Plaja, faleza şi chiar staţiunea în sine reprezintă locul de întălnire al tuturor fiinţelor superioare din cele multe zări. Se expun simultan maşinile, burţile, ochelarii, ţoalele, floacele şi accesoriile siliconate; se dispută titlul de „cel mai tare”, deşi nimeni nu găseşte altul mai tare decât el; se bea la modul absolut, se epatează maxim şi se gândeşte superior. Întruchiparea supremă a evoluţiei umane poate fi suportată şi potenţată doar de ei şi-atât. Asta îi scuteşte de orice preocupare de joasă speţă şi-i eliberează de toate normele care le-ar putea îngreuna dezvoltarea atât de necesară unei societăţi înapoiate, mâncătoare la-mpinge tava!

Odată terminate pateurile şi ţuica, am coborât puţin pe plajă. Dacă la munte n-am întâlnit decât urmele animalelor, la mare n-am mai ratat ocazia. Asta mă face să cred că  oile nu sunt singurele animale care practică transhumanţa, dar sunt singurele practicante ale acesteia care-şi găsesc utilitatea şi-şi justifică existenţa.

Cât despre celelalte animale, ce să mai spun?! Mânca-le-ar lupii!

Anunțuri

5 responses

  1. cu riscul de a ma repeta…nu meritam teritoriul pe care locuim, si folosesc NOI in loc de EI pentru ca in mod sigur cu o floare nu se face primavara, iar cei care apreciaza ce este de apreciat vor fi inghititi, mai devreme sau mai tarziu, de cei amintiti mai sus.eu chiar sufar pe faza asta, culmea.

  2. Cam ține de bunul simț…
    Nu o dată m-am găsit pe malul Siretului, făcând curățenie pentru a-mi putea monta catrafusele și a pregăti grătărelul și nu de puține ori s-au aruncat « mijtouri » pe seama acțiunii mele – sau atunci când insistam să luăm numeroasele pet-uri de hamei, să le ducem la locul lor de veci… ce să mai zic de faptul că obișnuiesc să car ambalaje, de la diferite produse, prin buzunare.
    Nu mă dau nenea ecologistu’ si nu duc chestiunea la extrem, ȋnsă ține de bunul simț, mentalitate și cei șapte ani, de multe ori uitați sau făcuți la fără frecvență.
    Deci, hai să ne căcăm cu tonții ȋn drum să vedem cine pe unde mai calcă !

    • Spiritul civic s-a perimat suficient de mult în România încât orice persoană care îşi cară ambalaju’ de la fornetti până la primul coş, devine automat ecologistă. În cazul în care ajunge la poalele muntelui cu toate gunoaiele rezultate în urma drumeţiei, acea persoană trebuie dusă la un control al creierilor şi amendată. Există riscul ca numărul „ecologiştilor” să crească şi să fie din ce în ce mai greu să dovedeşti că eşti în România. Existenţa acestui risc e la fel de probabilă ca existenţa melcului patruped pe Venus, aşa că putem sta liniştiţi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s