Mariè Juana are păduchi

Stenogramă de drogat:

„Văd prin mine gânduri abrupte. Mi se rupe inima de la atâţia covrigi cu mac, mă simt obez pe stânga şi vreau să-mi daţi macu şi să păstraţi covrigu; n-aveţi sânge pentru maci! Eu am un gândac mare în buric şi-o bubă mică printre muci, cutez să-mi gâdil buricu da’ nu şi să-mi şterg mucii. Buba mea mă iubeşte şi-mi cere mac, eu o iubesc şi-i dau; ea rămâne mică, eu mă fac ce vreau. Azi am chef să fiu filament de bec – să stau într-un bol de sticlă băgat în priză. Îmi place să mă ard şi de-abia aştept să mi se facă gândacu licurici şi buba soare[…].

E întuneric aici. Unde mi-e buba??? Ce-aţi facut cu licuriciul? Vă rog, deschideţi geamu! Îmi vine să plâng da’ printre muci nu mai există buba. Îmi smulg un păr din nas, îmi da o lacrimă şi-o rădăcină de bubă nouă, mă caut în buric şi descopăr o coadă de gândac, mă umplu de lacrimi. Ies din bec şi-o găsesc pe confidenta mea, Marièjuana, plină de păduchi. Scot păduchii din marièjuana şi-i mănânc. Au gust de mac. Îmi găsesc buba lânga firul de păr lipsă şi gândacul în vârful buricului. Cu ajutorul MarièJuanei intrăm toţi trei în bec şi nu ne mai dorim decât o altă priză.”

Am o simpatie aparte pentru drogaţi. Mă bucură prezenţa lor pentru că-mi certifică prezenţa mea pe pământ şi-mi alungă frica de extratereştri. În căutarea fericirii, drogaţii dau nas în nas cu tot ce există şi cu tot ce nu există, inclusiv cu civilizaţiile ascunse pământenilor de rând, motiv pentru care îi consider un rău necesar. Fie doar şi pentru momentul în care extratereştrii vor veni să-şi caute fericirea pe pământ şi drogaţii le vor oferi nemijlocit bubele, gândacii şi, mai ales, mucoasele lor.