A fii sau a nu fii

Stai acasă, freci menta, freci mausul ( mai noi cuvântul mouse a devenit maus pe româneşte deoarece s-au gândit gânditorii de la academie că nu există corespondent şi l-au convertit sau corcit, după cum preferaţi), citeşti fel de fel de ştiri, anunţuri şi alte texte şi nu ai cum să nu găseşti vreo boroboaţă. E suficient să fi atent şi să nu fii chiulit de la lecţia imediat următoare celei cu beţigaşe, bastonaşe şi cerculeţe.

N-o să fac trimitere direct la surse, le puteţi găsi de-aiurea pe net şi nu mă refer la bloguri sau comentarii din josul paginii ci la publicaţii mari. Pe un site de sport îţi clipoceşte-n dreapta un anunţ umanitar care te somează : „Nu fii indiferent!”; la câteva clickuri distanţă, o revistă feministă on-line îşi învaţă cititoarele că „e necesar să fi în pas cu moda”, exprimare care mă face să cred că a vorbi şi a scri corect nu mai e deloc la modă; din click în click ajungi pe site-ul unui post tv de ştiri şi , în caz că te intersează sau te-ai trezit citind din greşeală, afli că o mamă şi-a botezat fii  pe ascuns deoarece tatăl (soţu` respectiv) ar fi vrut ca pe aceştia să-i cheme Arnold şi Vandam, ceea ce, să recunoaştem!, e inacceptabil pentru o mamă care îşi iubeşte copiiii (actualii Fernando şi Juan Carlos); până la urmă te saturi de atâta informaţie şi-ţi vezi de existenţa ta, nu înainte de a-ţi pune întrebarea primordială:

– a fii sau a nu fii?

Sau, cum ar spune Shakespeare: to bee or not to bee?

Anunțuri

5 responses

  1. Dap, subscriu la ce a spus mai sus somerio. Gadila neuronul sa dai peste oameni care nu au uitat (voit sau nu) sa scrie romaneste…corect!

    Numai bine!

    • înainte de a avea ocazia să uit trebuie să învăţ ca să am ce uita. partea bună e că prind greu şi n-o să fiu niciodată suficient de învăţat. deci am scăpat din start de grija uitării 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s